Salvamar jefuit în timp ce acorda ajutor unui tânăr în pericol de înec
Salvamarul era de serviciu pe plaja din Costinești și tocmai adusese la mal un tânăr de 18 ani luat de curenții din mare.
Un bărbat a profitat de situație și i-a furat telefonul salvamarului. Scena a fost văzută însă de un jandarm din Timișoara aflat în concediu. Acesta a urmărit hoțul și l-a prins.
Cazul a fost preluat acum de polițiști.
Nu doar jandarmul și salvamarii sunt eroii acestei întâmplări. Tânărul care a fost scos fără suflare din apă a supraviețuit și datorită intervenției rapide a unui tânăr polițist din Covasna. Acesta e detașat pe litoral, dar era în timpul liber când a auzit strigătele de ajutor și s-a aruncat în apă.
Tânărul salvat din mare este acum internat la spital, iar starea sa este stabilă.