Vot în Republica Moldova | Secțiile de votare s-au închis. Prezența la vot este peste 50%
Zi decisivă pentru Republica Moldova. Peste 2,7 miloane de cetăţeni cu drept de vot și-au ales duminică, 20 octombrie 2024, preşedintele, iar prin referendum s-au pronunţat şi în privinţa modificării Constituţiei pentru aderarea la Uniunea Europeană. Prezența la urne este mare, chiar de la primele ore, după deschiderea secțiilor de votare.
ACTUALIZARE ora 21.00 Secțiile de votare s-au închis în Republica Moldova. Peste 51% dintre alegătorii înscriși în listele electorale și-au exprimat opțiunea de vot la alegerile prezidențiale din 20 octombrie, echivalentul a circa 1,54 de milioane de oameni, conform TVR Moldova.
ACTUALIZARE ora 20.00 Votul în secțiile de votare din București a fost prelungit până la ora 23.00
ACTUALIZARE ora 18.00 Peste 45% dintre cetăţenii cu drept de vot din Republica Moldova s-au prezentat, duminică, până la ora 18:00, la alegerile prezidenţiale şi referendumul pentru modificarea Constituţiei, potrivit datelor oficiale prezentate de Comisia Electorală Centrală (CEC).
Oficialii CEC au informat că până la ora 18:00 şi-au exprimat dreptul de vot 1.352.884 alegători din totalul celor 2.714.239 înscrişi pe listele electorale, ceea ce reprezintă un procent de 45,84%.
Numărul de alegători care au votat la aceste scrutine este cu aproape 250.000 mai mare faţă de alegerile prezidenţiale din 2020, raportat la acelaşi interval orar. În 2020, până la ora 18.00 au fost votat 1,1 milioane de moldoveni.
ACTUALIZARE ora 16:30: Până la ora 16:30, la urnele de vot au venit peste 1 milion 192 de mii de cetățeni ai Republicii Moldova, ceea ce reprezintă peste 40% din alegătorii cu drept de vot.
ACTUALIZARE Prezența la vot a depășit pragul de validare
ACTUALIZARE Peste un milion de cetăţeni cu drept de vot din Republica Moldova s-au prezentat, duminică, până la ora 15:00, la alegerile prezidenţiale şi referendumul pentru modificarea Constituţiei, potrivit datelor oficiale prezentate de Comisia Electorală Centrală (CEC).
Oficialii CEC au informat că până la ora 15:00 şi-au exprimat dreptul de vot 1.009.036 alegători din totalul celor 2.714.239 înscrişi pe listele electorale de bază, ceea ce reprezintă un procent de 35,13%.
Numărul de alegători care au votat la aceste scrutine este cu aproape 200.000 mai mare faţă de alegerile prezidenţiale din 2020, raportat la acelaşi interval orar.
Secțiile de votare s-au deschis la ora 07.00 și se închid la 21.00.
Peste 31% dintre cetățenii cu drept de vot s-au prezentat la urne până la ora 14.00.
Asta înseamnă peste 880.000 de persoane din numărul total al alegătorilor cu drept de vot.
Procentul femeilor care s-au prezentat la urne este mai mare decât al bărbaților – 53,66% față de 46,34%.
Aproape 20% dintre cetăţenii cu drept de vot din Republica Moldova se prezentaseră la urne până la ora locală 12.00, potrivit datelor oficiale ale Comisiei Electorale Centrale.
Astfel, şi-au exprimat dreptul de vot 538.495 alegători din totalul celor 2.714.239 înscrişi pe listele electorale de bază, ceea ce reprezintă un procent de 19,36%.
Prezenţa la vot la ora 12.00 a fost cu aproape 3% mai mare faţă de cea înregistrată la aceeaşi oră în timpul alegerilor prezidenţiale din 2020.
Peste 7% dintre cetăţenii cu drept de vot din Republica Moldova se prezentaseră la urne până la ora 10.00, potrivit datelor oficiale prezentate de Comisia Electorală Centrală.
Asta înseamnă 200.385 de alegători din totalul celor 2.714.239 înscrişi în listele electorale de bază.
„Am votat pentru un viitor mai prosper și pentru generațiile următoare„, a declarat pentru TVR Moldova unul dintre alegători.
„Bunăstarea să crească, justiția să lucreze, să lucreze legea„, a subliniat un altul.
„Pentru liniște, pentru muncă, pentru tineret am votat, ca să fie mai bine pentru tineret„.
Peste hotare, prima secție de votare a fost deschisă în Japonia.
Potrivit unui comunicat al Ambasadei Republicii Moldova la Bucureşti, trei din cele 16 secţii de votare funcționează în municipiul Bucureşti, dintre care două în incinta Autorităţii Electorale Permanente şi una în sediul Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, şi câte două în Cluj şi Iaşi.
De asemenea, cetăţenii moldoveni îşi pot exprima dreptul de vot şi în secţiile deschise în Bacău, Braşov, Constanţa, Craiova, Galaţi, Oradea, Sibiu, Suceava şi Timişoara.
Votul alegătorilor va putea fi exprimat pe bază de buletin de identitate valabil, paşaport valabil sau expirat.
LISTA SECȚIILOR DIN ROMÂNIA
1. București 1 – Incinta Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, str. Stavropoleos 6, sector 3;
2. București 2 – Incinta Autorității Electorale Permanente, str. Eugeniu Carada, nr. 1, sector 3;
3. București 3 – Incinta Autorității Electorale Permanente, str. Eugeniu Carada, nr. 1, sector 3;
4. Brașov – Casa de Cultură a Studenților, str. Memorandumului nr. 39;
5. Sibiu – Școala Gimnazială Regina Maria, str. Zaharia Boiu nr. 1;
6. Cluj-Napoca 1 – Casa de Cultură a Studenților, Piața Lucian Blaga nr. 1-3;
7. Cluj-Napoca 2 – Casa de Cultură a Studenților, Piața Lucian Blaga nr. 1-3;
8. Timișoara – Colegiul Național de Artă „Ion Vidu”, str. Cluj nr. 12;
9. Craiova – Universitatea din Craiova, Str. A. I. Cuza nr. 13;
10. Oradea – Colegiul Economic „Partenie Cosma”, str. Armatei Române, nr. 1F, Corp A, Oradea;
11. Iași 1 – Casa de Cultură a Studenților, str. Vasile Conta nr. 30;
12. Iași 2 – Școala primară Gheorghe Asachi, bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 64;
13. Suceava – Universitatea “Ștefan cel Mare Suceava”, str. Universității nr. 13;
14. Bacău – Universitatea “Vasile Alecsandri”, Calea Mărăşeşti nr. 158;
15. Galați – Universitatea „Dunărea de Jos”, str. Domneasca nr. 47;
16. Constanța – Universitatea „Ovidius”, bl. Mamaia nr. 124.
Cursa prezidențială
În cursa pentru preşedinţia Republicii Moldova s-au înscris 11 candidaţi, însă lupta pentru fotoliul prezidenţial de la Chişinău se va da între actualul preşedinte, pro-europeana Maia Sandu, şi principalul candidat al stângii Alexandr Stoianoglo, fost procuror general al Republicii Moldova susţinut de Partidul Socialiştilor din Republica Moldova.
Ceilalţi candidaţi sunt: Renato Usatîi (Partidul Nostru), Vasile Tarlev (Viitorul Moldovei), Irina Vlah (candidat independent), Ion Chicu (Partidul Dezvoltării şi Consolidării Moldovei), Octavian Ţîcu (Blocul „Împreună”), Andrei Năstase (candidat independent), Tudor Ulianovschi (candidat independent), Victoria Furtună (candidat independent) şi Natalia Morar (candidat independent).
Pentru alegerile prezidenţiale şi referendumul pentru modificarea Constituţiei au fost constituite 2.221 secţii de votare, dintre care 234 în străinătate.
Din cele 1.957 secţii deschise pe teritoriul Republicii Moldova, cele mai multe, respectiv 306, vor funcţiona în municipiul Chişinău.
În localităţile din Transnistria sunt deschise 30 de secţii de votare. Potrivit Comisiei Electorale Centrale, pe 2 octombrie 2024, erau înregistraţi 274.475 de cetăţenii cu drept de vot cu domiciliul în unităţile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului.
Dintre cele 234 de secţii din străinătate, cele mai multe vor fi deschise în Italia (60), Germania (26), Franţa (20), Marea Britanie (17) şi România (16).
În Federaţia Rusă funcţionează doar 5 secţii de votare, unde au fost trimise 200.000 de buletine de vot.
Alegerile prezidenţiale directe sunt organizate pentru a cincea oară de la declararea independenţei, în condiţiile în care, timp de aproape 20 de ani, preşedintele a fost desemnat de Parlament.
Referendum pentru parcursul european al Republicii Moldova
În ceea ce priveşte referendumul, acesta urmăreşte obţinerea susţinerii populaţiei pentru modificarea Constituţiei, astfel încât aceasta să prevadă aderarea la Uniunea Europeană. Alegătorii vor trebui să răspundă la întrebarea: „Susţineţi modificarea Constituţiei în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”.
Referendumul este iniţiat de Partidul Acţiune şi Solidaritate al preşedintei în exerciţiu, Maia Sandu.