Rusia susține că a oprit tentativa Ucrainei de a avansa mai mult în regiunea Kursk

Ministerul rus al Apărării afirmă că a oprit o tentativă a Ucrainei de a pătrunde mai adânc în regiunea Kursk și a ripostat împotriva forțelor Kievului în regiunea Sumi, potrivit The Guardian.
„Loviturile aviației armatei și ale vehiculelor aeriene fără pilot, precum și focurile de artilerie au împiedicat încercările grupurilor mobile inamice de a pătrunde cu vehicule blindate adânc pe teritoriul Rusiei în zonele din zonele populate Obshchi Kolodez, Snagost, Kauchuk și Alekseevski”, a declarat Ministerul rus al Apărării, preluat de agenția de presă Interfax.
De asemenea, Rusia susține că a împiedicat un atac ucrainean în apropiere de Martinovka, în regiunea Kursk, distrugând două vehicule blindate și mașini care transportau 15 militari.
Armata ucraineană nu a comentat rapoartele, iar The Guardian nu a fost în măsură să verifice imediat aceste afirmații.
Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat luni că incursiunea declanşată marţea trecută de forţele ucrainene în regiunea rusă de frontieră Kursk este „catastrofa acestui război” pentru Moscova, amintind de tragedia submarinului Kursk, produsă exact cu 24 de ani în urmă.

O mie de kilometri pătrați din regiunea Kursk a Federației Ruse sunt sub control ucrainean, a anunțat șeful armatei Kievului, într-un briefing cu președintele. Aici sunt incluse zonele din care armata rusă a lansat atacurile asupra regiunii Sumi, adică peste 2.100 de atacuri numai vara aceasta, potrivit lui Volodimir Zelenski.
De la Moscova, Putin a declarat, într-o întâlnire cu oficiali locali de la graniță, că incursiunea a fost o încercare a Ucrainei de a-și „îmbunătăți poziția de negociere”. Între timp, la Kiev a ajuns și o delegație a Congresului Statelor Unite. Membrii delegației nu s-au ferit de cuvinte când au vorbit despre situația din Kursk.