Rusia susține că a capturat un sat din regiunea Harkov

Rusia a anunțat sâmbătă că a capturat un sat de lângă oraşul Vovceansk, în regiunea ucraineană Harkov, unde armata rusă a lansat săptămâna trecută o ofensivă, informează AFP.
„Unităţile grupului de nord au eliberat satul Stariţa din regiunea Harkov şi îşi continuă avansarea în profunzimea poziţiile defensive ale inamicului”, a anunţat Ministerul rus al Apărării, într-un comunicat.
Aproape zece mii de persoane au fost forțate să-şi părăsească locuinţele din regiunea Harkov, în nord-estul Ucrainei, în urma unor atacuri terestre ale forţelor armate ruse.
Moscova a atacat mai multe localităţi, printre care Vovceansk, situată la doar cinci kilometri de frontieră.
Vineri, preşedintele rus Vladimir Putin a declarat, la finalul vizitei sale de stat în China, că armata rusă nu intenţionează să cucerească oraşul Harkov, capitala regiunii cu acelaşi nume din nord-estul Ucrainei.
„În ceea ce priveşte Harkovul, în prezent nu există astfel de planuri„, a spus dictatorul de la Kremlin, răspunzând la o întrebare ce i-a fost adresată într-o conferinţă de presă la Harbin, oraş în nord-estul Chinei, pe care l-a vizitat vineri.
Forţele ruse au ocupat 278 de kilometri pătraţi între 9 şi 15 mai, cele mai mari cuceriri teritoriale ale lor de la sfârşitul lui 2022, potrivit unui calcul al AFP pe baza unor date ale Institute for Study of War (ISW).