Rusia, nou atac asupra Harkovului. Cel puţin opt persoane au fost rănite
Cel puţin opt persoane au fost rănite în urma unui alt atac rusesc asupra oraşului ucrainean Harkov. Potrivit autorităţilor locale, printre răniţi sunt şi trei copii. Bombardamentul rusesc în al doilea oraş ca mărime al Ucrainei a vizat o regiune industrială. De asemenea, ruşii au atacat şi alte oraşe ucrainene, din regiunea Zaporojie.
Dronele lansate de ruşi au vizat un centru industrial dar au lovit mai multe case şi au provocat incendii.
Pompierii au intervenit pentru stingerea flăcărilor şi limitarea pagubelor.
Şeful departamentului de Urgenţe, Bohdan Hladkykh: Inamicul a efectuat 15 lovituri asupra a două întreprinderi civile din cartierul Kholodnohirsky din Harkov. Flăcările au izbucnit pe 1.500 de metri pătraţi. Am reuşit să stingem un incendiu. Unele resturi de drone au fost recuperate de la locul atacului.
Dmitro Chubenko, reprezentant al Procuraturii: Inamicul a folosit drone pentru atacuri. Părţi ale acestor drone au fost recuperate de la locul unui atac. Ca urmare a exploziilor, aproximativ 20 de case au fost avariate. Faţadele au fost distruse, ferestrele au fost sparte, şi acoperişurile avariate. Au fost deschise dosare penale pentru crime de război în baza Articolului 8, partea 1, al Codului Penal al Ucrainei.
Locuitorii oraşului Harkov sunt îngroziţi din cauza atacurilor ruseşti care au loc aproape în fiecare noapte.
“A fost groaznic. Dronele se auzeau deasupra, au căzut și apoi au explodat. Nu am numărat câte sunt. Poate 15 sau 20, erau multe”.
Rusia şi-a intensificat atacurile asupra oraşelor ucrainene în timp ce atât Moscova cât şi Kievul se acuză reciproc de încălcarea acordului mediat de Statele Unite, referitor la încetarea loviturilor asupra infrastructurii energetice.