Rusia: NATO desfăşoară exerciţii cu arme nucleare în apropierea graniţei. Se pregătesc scenarii pentru desfăşurarea operaţiunilor de luptă împotriva Federaţiei, inclusiv lansarea unor lovituri nucleare pe teritoriul nostru

Vladimri Putin. Sursa foto: Profimedia Images
28 mai 2024, 11:36 (actualizat 28 mai 2024, 11:37)

NATO desfăşoară exerciţii care implică arme nucleare împotriva Rusiei, a declarat marţi generalul Vladimir Kulişov, prim-adjunct al directorului Serviciului Federal de Securitate al Rusiei şi şeful poliţiei de frontieră, relatează Xinhua.

În apropierea graniţei cu Rusia, activitatea de recunoaştere a NATO este în creştere, iar intensitatea pregătirii operaţionale de luptă a trupelor Alianţei Nord-Atlantice este în creştere„, şi în acest context „se pregătesc scenarii pentru desfăşurarea operaţiunilor de luptă împotriva Federaţiei Ruse, inclusiv lansarea unor lovituri nucleare pe teritoriul nostru„, a afirmat el într-un interviu acordat agenţiei RIA Novosti.

Toate acestea ne cer să luăm măsuri adecvate pentru a ne proteja şi securiza frontierele„, a mai spus Kulişov.

CITEȘTE ȘI: Parlamentul rus a aprobat legea ce prevede revocarea ratificării Tratatului privind interzicerea totală a testelor nucleare

Armata rusă a lansat anterior exerciţii militare care implică arme nucleare tactice ca „răspuns la declaraţiile provocatoare şi ameninţările unor oficiali occidentali împotriva Federaţiei Ruse„, potrivit Ministerului Apărării rus. Preluare: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite