Rusia îl declară „agent străin” pe jurnalistul Dmitri Muratov, laureat al Premiului Nobel pentru Pace

Dmitri Muratov
Dmitri Muratov
2 septembrie 2023, 09:10

Ziarul independent Novaia Gazeta Europe, cu sediul în Letonia şi moştenitor al ziarului Novaia Gazeta, fondat de Muratov în 1993, a informat pe canalul său oficial Telegram despre măsura luată de Rusia.

Cotidianul a indicat că, potrivit autorităţilor ruse, Muratov „a participat la elaborarea şi diseminarea de materiale de către agenţi străini şi, de asemenea, a folosit platforme străine pentru a disemina opinii care vizează formarea unei atitudini negative faţă de politica internă şi externă a Rusiei”.

La începutul lunii martie 2022, Muratov a cerut o încetare a focului „necondiţionată” în războiul din Ucraina şi a anunţat acordarea medaliei Nobel pentru pace unei fundaţii care ajută refugiaţi ucraineni.

Premiul a fost vândut luni, la New York, la o licitaţie la care a fost strânsă o sumă record de 103,5 milioane de dolari, bani alocaţi pentru ca UNICEF să ajute copiii ucraineni.

Muratov a denunţat şi „genocidul” presei independente din Rusia, unde aproape 300 de publicaţii au fost închise.

Ziarul Novaia Gazeta a fost blocat de autorităţile ruse în septembrie 2022, după ce şi-a suspendat publicarea în martie a acelui an; apoi publicaţia Novaia Gazeta Europe a fost declarată „indezirabilă” în luna iunie a acestui an.

Conform unei legi ruse adoptate la sfârşitul anului 2019, de acum încolo Muratov şi mass-media rusă care îşi publică articolele în Rusia trebuie să-şi clasifice toate materialele jurnalistice ca fiind produse de un „agent străin”.

 

 

sursa Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite