Romeo și Julieta: o poveste banală salvată de un geniu. William Shakespeare, 462 de ani de la naștere

La 23 aprilie, în anul 1564 se naște, la Stradford upon Avon, William Shakespeare – dintr-un vânzător de mănuși și o agricultoare. Cunoștințele lui de filosofie, istorie și artă nu se explică prin studii, prin urmare trebuie să fi fost ori autodidact, ori genial, ori ambele.

Una dintre cele mai cunoscute piese ale lui e Romeo și Julieta. Subiectul, chiar comun. Dacă n-ar fi fost scriitura lui Shakespeare, povestea ar fi trecut neobservată. În Verona, două familii foarte bogate, rivale, care se urau de moarte, au ghinionul să aibă, una, un băiat și, cealaltă, o fată. Tinerii se amorezează definitiv și irecuperabil și de aici e întoarsă clepsidra tragediei. În ciuda opoziției părinților, cei doi îl găsesc pe un anumit părinte Laurence, un popă franciscan, cam ciudățel, care îi căsătorește în ascuns.

Julieta avea un văr, Thybalt, un ins extrem de recalcitrant și pus pe scandal. Sare să-l taie pe Romeo, dar acesta, fiind mai experimentat, îl cam omoară. Fapt pentru care e exilat la Mantua și iubirea adolescenților pare că și-a mâncat mălaiul.

Aici intervine popa franciscan, cu un plan straniu. Îi propune Julietei să bea o licoare care o va face să pară moartă. Fata va fi depusă în capela familiei și de acolo o va lua el, părintele  Lawrence, și o va purta pe brațe până la iubitul ei care o va primi, vie. Dacă ar fi trăit pe vremea Inchiziției, care urma să vină, popa Laurence ar fi fost ars pe rug pe loc, fără proces.

Părintele uită să-i trimită la timp vorbă lui Romeo în care să-i explice toată scamatoria. Romeo află că iubita lui a murit și intră-n depresie. Cumpără otravă cu scopul de a se sinucide lângă cadavrul Julietei. Romeo ajunge lângă Julieta, o sărută pentru ultima oară, bea otrava și cade lat lângă ea. Între timp, fata își revine și își vede iubitul decedat. Vrea să bea și ea din otravă, dar Romeo o dăduse pe gât pe toată. Îl pupă și ea pentru ultima oară, ia pumnalul de la brâul lui și se înjunghie.

Când îi găsește, părintele Lawrence, văzând ce a iscat, se frânge de durere ipocrită. Finalul e ratat și ușor tezist. Dar nu e vina lui Shakespeare, așa cereau vremurile.

Cele două familii se împacă, chipurile, ca astfel de tragedii să nu se mai întâmple. Te gândești c-un pic de scârbă că se întâlneau adesea să mănânce și să bea ca porcii, într-un soi de prietenie bizară, clădită pe cadavrele copiilor lor.

Material de Gandi Georgescu