Românii cu venituri mici vor primi în total 1400 de lei pentru plata facturilor. Boloș: Beneficiarii ajutorului de încălzire să păstreze cardul, pentru că el va fi valabil până la sfârșitul anului
Statul decontează astfel pentru populația vulnerabilă orice tip de datorie față de furnizorii de energie. Beneficiarii nu vor primi bani fizic, ci un card emis pe hârtie cu ajutorul căruia se va putea face decontul.
Suma totală va ajunge la 1 miliard de euro. Ministrul Fondurilor Europene Marcel Boloș a explicat pentru TVR Info cum funcționează mecanismul susținut din bani europeni.
Pentru efectuarea unei plăti prin intermediul cardului de energie sunt necesare trei documente CI, cardul de energie care atestă dreptul beneficiarului de a utiliza ajutorul pentru încălzire și factura justificativă. Foarte important pentru beneficiarii ajutorului de încălzire să păstreze cardul, pentru că el va fi valabil până la sfârșitul anului. Pentru că utilizam bani europeni, prima condiție este că valabilitatea pentru prima tranșa expiră pe 30 iunie 2023, banii virați în februarie și utilizați până pe 1 martie se pot plăti până în 30 iunie 2023, iar cea de-a doua perioadă de valabilitate din septembrie până în decembrie 2023. Cu aceste documente merg la Poșta iar cei care au competențe digitale pot apela la serviciile de e-mandat poștal, a declarat ministrul Fondurilor Europene Marcel Boloș, la TVR Info.