România vrea să producă propriile drone. Aparatele ar urma să fie fabricate la Braşov

24 mai 2024, 20:42 (actualizat 25 mai 2024, 10:10)

Cu un conflict la graniţă, România vrea să înceapă producţia proprie de drone în primul rând pentru domeniul militar, dar şi pentru activităţi economice. Aparatele ar urma să fie fabricate la Braşov, într-una dintre uzinele Romarm, printr-un parteneriat cu un producător american. În condiţiile războiului din Ucraina, acest tip de tehnologie este tot mai necesar, a spus şi ambasadorul SUA în România

Drona românească pare să fie din ce în ce mai aproape de realitate. După ce ministrul Cercetării a explicat că există deja conceptele a cel puţin 10 aeronave fără pilot la care lucrează cercetătorii români, una dintre companiile din cadrul Romarm a semnat un protocol cu un producător american.

Dronele ar urma să fie realizate la Carfil, una dintre fabricile din subordinea Romarm.

Cererea tot mai mare de astfel de echipamente, mai ales din domeniul apărării, a dus la acest parteneriat româno-american.

Dar pentru producţia de aeronave fără pilot este nevoie şi de schimbare legislaţiei, asumată de autorităţile române printr-un document oficial.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă