România tot mai polarizată: 10% dintre români dețin peste 65% din averea financiară

Privim spre o realitate economică tot mai polarizată. Dacă în Statele Unite cei mai bogați 1% dețin aproape 32% din avere, Europa încearcă să reziste acestui trend, dar cifrele sunt îngrijorătoare.

În Uniunea Europeană, primii 10% dintre cetățeni controlează deja peste 60% din avuția netă, un decalaj care pune sub presiune modelul social european. În România, situația este și mai nuanțată: suntem o țară de proprietari, dar cu o clasă de mijloc tot mai fragilă din punct de vedere financiar.

Paradoxul românesc este vizibil în fiecare raport de avere. Deși avem cea mai mare rată de deținere a locuințelor din UE, peste 96%, averea financiară – adică banii din bănci, acțiunile și investițiile – este extrem de concentrată.

Datele pentru 2026 arată că top 10% dintre români dețin peste 65% din activele financiare totale, în timp ce jumătatea inferioară a populației se bazează aproape exclusiv pe valoarea casei în care locuiește, având economii de urgență minime sau inexistente.

Inflația galopantă din 2024 și 2025 a funcționat ca o „taxă mascată” pe sărăcie. În timp ce familiile cu venituri mici și-au cheltuit toate economiile pe alimente și energie, cei foarte bogați și-au protejat averile prin investiții în active care au crescut odată cu prețurile: imobiliare de lux, aur și portofolii internaționale. Rezultatul? În 2026, un român din top 1% este, în medie, de 120 de ori mai bogat decât un român din jumătatea inferioară, un raport mult mai agresiv decât media din zona euro.

La nivel european, Franța și Germania reușesc să mențină inegalitatea sub control prin sisteme de taxare progresivă, însă și acolo nemulțumirea crește. În aceste state, top 10% dețin aproximativ 55–58% din avere, cu aproape 10 puncte procentuale mai puțin decât în România sau SUA.

Această diferență vine din puterea clasei de mijloc vestice de a investi în fonduri de pensii private și piețe de capital, instrumente care în România rămân accesibile doar unei elite restrânse.

O altă diferență majoră față de SUA este viteza de recuperare. În Uniunea Europeană, plasele de siguranță socială au prevenit prăbușirea totală a consumului pentru cei 50% de la bază, dar nu au putut opri „fuga capitalului” spre vârf.

În 2026 asistăm la o Europă cu două viteze: o minoritate care profită de digitalizare și piețe globale și o majoritate care, deși muncește, își vede averea netă stagnând din cauza costului locuirii și a serviciilor.

În concluzie, datele începutului de an 2026 ne avertizează că România devine un teren fertil pentru inegalități de tip american, ascunse sub masca proprietății imobiliare moștenite. Fără o educație financiară masivă și instrumente de investiții accesibile, riscul este ca „visul românesc” să devină un privilegiu al celor 10%.