România, tot mai dezbinată. Războiul, politicienii și lipsurile economice au provocat rupturi
După mai bine de 30 de ani, integrată în UE și NATO, societatea românească se întoarce în bună măsură la starea de spirit a începuturilor democrației postcomuniste.
Sociologii consideră că această întoarcere în timp are cauze profunde în nemultumirile acumulate de români și în inegalitățile din societate. Iar campania electorală pentru alegerile prezidențiale de anul acesta vor oferi noi prilejuri de dezbinare. Așa cum s-a văzut deja ieri, de ziua Unirii Principatelor.
De ziua Unirii, furia unor români s-a manifestatâ în cele mai diferite moduri. Sindicaliștii au protestat față de măsurile guvernului, partidele suveraniste și candidatul Călin Georgescu și-au scos simpatizanții în stradă și puțin a lipsit ca lucrurile să nu degenereze.
Spre deosebire de alți ani, puțini politicieni s-au încumetat să participe la manifestațiile de ziua Unirii. Liderul PNL a făcut-o, dar s-a ales cu huiduieli, iar unii participanți au folosit ocazia pentru a-și exprima nemulțumiri de tot felul.
Alegerile prezidențiale vor avea loc de 4 si, respectiv 18 mai. Analiștii politici și sociologii atrag atenția că, din cauza stării de spirit din societate, am putea avea una dintre cele mai tensionate campanii electorale.