România şi-a aflat adversarele din prima fază a calificărilor pentru Campionatul Mondial din 2021

Cele 15 națiuni înscrise în competiţie au fost împărțite în 4 grupe, urmând ca în faza a doua a calificărilor urmând să meargă echipele care vor termina grupele pe primul loc. Naționala României a fost repartizată în Grupa 3, urmând să înfrunte Italia, Georgia și Kosovo.
Grupa 1: Lituania, Slovacia, Insulele Feroe, Luxembourg
Grupa 2: Israel, Grecia, Finlanda, Cipru
Grupa 3: Italia, România, Kosovo, Georgia
Grupa 4: Turcia, Belgia, Estonia
Echipele din fiecare grupă trebuie să hotărască dacă vor juca în format de grupă sau meciuri tur-retur. Dacă se va decide să se joace în sistem tur-retur, rundele 1 și 2 vor avea loc în perioada 23-27 octombrie 2019, rundele 3 și 4 în perioada 1-5 ianuarie 2020 și rundele 5 și 6 în perioada 8-12 ianuarie 2020.