România produce aproape cât consumă, dar plătește scump: de ce energia rămâne o problemă

La începutul anilor ’90, România era o țară puternic industrializată, iar energia electrică era generată în cantități comparabile cu consumul intern. În 1990, producția totală de energie electrică era de circa 61 TWh, iar capacitatea instalată depășea 22 GW, cu termocentrale, hidro și primele proiecte nucleare planificate.

După 30 de ani de transformări economice și restructurări în sectoarele industriale și energetice, producția anuală este mai mică. De exemplu, în 2023, România a produs aproximativ 57,5 TWh de electricitate, aproape cât în 1990, dar cu o structură foarte diferită a mixului energetic.

De la o structură dominată de cărbune și hidro în 1990, astăzi energia se produce într-un mix variat:

• Nuclear (centralele de la Cernavodă) contribuie în mod constant cu peste 10 TWh pe an, adică aproape 18-20% din total.
• Hidro continuă să fie o sursă majoră, dar variabilă în funcție de an.
• Regenerabilele (eolian și solar) cresc în atractivitate, cu capacități instalate semnificative adăugate în ultimii ani, deși aportul lor rămâne dependent de condițiile meteorologice.

Date actuale pentru 2025 indică faptul că producția internă, pe perioada analizată, a fost apropiată de nivelul consumului, dar cu fluctuații puternice de la o lună la alta: în unele luni România a produs peste 4.500 GWh, iar în altele sub 4.000 GWh.

În perioada de iarnă, cererea electrică crește, dar producția internă nu reușește mereu să acopere vârfurile de consum, ceea ce obligă țara să importe energie din rețelele regionale.

Chiar dacă producția se apropie de consum, prețurile plătite de consumatori sunt adesea mai mari decât media europeană. Cauzele principale sunt:

• infrastructura de transport și pierderile din rețea, care cresc costurile operaționale;
• liberalizarea pieței din 2025, care elimină unele mecanisme de plafonare și reflectă mai direct costurile de piață;
• costurile de import în perioadele de vârf, când energia trebuie cumpărată la prețuri europene mai ridicate;
• ineficiențele din unele segmente de producție, incluzând diferențe între prețurile angro și cele finale.

Comparativ cu alte țări din UE (unde prețul mediu al energiei poate fi mai mic și stabilizat prin politici publice sau capacități mai mari de stocare și interconectare), România ajunge să plătească tarife de 3-4 ori mai mari în anumite segmente de piață.

Consumatorii casnici au resimțit aceste diferențe la factură: în unele regiuni, prețurile la energie sunt printre cele mai ridicate din UE raportat la puterea de cumpărare, ceea ce afectează bugetele familiilor și competitivitatea industriei. Unele companii, precum cele din industriile grele, au invocat închiderea unor facilități tocmai din cauza costurilor mari la energie, comparativ cu alternativele externe.

România negociază extinderea funcționării unor centrale pe cărbune pentru a menține stabilitatea sistemului până când noile capacități (gaz, nuclear, regenerabile și stocare) vor fi operaționale.

Autoritățile planifică adăugarea a mii de MW de capacitate nouă până în 2032, pentru a deveni chiar exportator net de energie, însă acest lucru depinde de investiții semnificative și de politici coerente de tranziție energetică.