România e din nou sub caniculă | Fermierii, loviți de secetă

9 august 2025, 21:41 (actualizat 10 august 2025, 04:44)

România se află deja sub cupola unui nou val de caniculă. Dacă azi temperatura aerului a ajuns până la 37 de grade în sud și sud-vest, mâine va urca spre 39, iar luni, în sudul țării, ar putea atinge 40 de grade. Meteorologii au emis două coduri succesive, și galben și portocaliu. Iar estimările pentru următoarele patru săptămâni arată că în țara noastră va fi mai cald decât în mod normal.

Mai grav e că ploile vor lipsi în continuare, în special în sudul României. Seceta prelungită din această vară a provocat pagube fermierilor. În județul Olt, de pildă, recolta de porumb e aproape în totalitate compromisă. A mai rămas doar speranța agricultorilor că statul îi va despăgubi pentru culturile calamitate.

Atmosfera tropicală va domina, din nou, România, în următoarele zile. Luni e posibil ca termometrele să ajungă până la 40 de grade. Dar întreaga lună august va fi caracterizată de temperaturi peste normalul acestei perioade.

Dacă vremea caldă e o veste bună pentru cei care și-au programat vacanțele în august, în schimb pentru agricultori întreaga vară a fost un coșmar, din cauza secetei prelungite. E și cazul fermierilor din județul Olt.

Valurile succesive de caniculă și seceta prelungită nu mai sunt ceva ieșit din comun pentru specialiști. Autoritățile promit că îi vor despăgubi pe fermierii afectați de calamitățile naturale.

Prima săptămână a lui septembrie va debuta tot cu vreme mai caldă, în comparație cu normele climatologice ale perioadei.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite