România are din ce în ce mai puțini specialiști IT

7 mai 2017, 17:13

Industria IT face parte dintre poveștile de succes ale României. Produce 6% din PIB, iar angajații sunt printre cei mai bine plătiți. Criza de personal se accentuează însă de la un an la altul, în condițiile în care facultățile asigură doar jumătate din necesarul de specialiști.

Deficitul de specialiști se reflectă în creșterea salariilor oferite angajaților. Reprezentanţii companiilor spun că deja costurile din România sunt cu 25% mai mari decât în India şi ne apropiem de media europeană.

Pentru atragerea specialiştilor, reprezentanţii mediului academic propun subvenţionarea firmelor care pregătesc informaticieni şi scutiri la impozitare pentru profesorii de informatică, la fel ca în cazul programatorilor. Companiile propun simplificarea acordării de permise de muncă programatorilor din alte ţări şi posibilitatea ca universităţile din străinătate să susţină cursuri aici, pe baza unei licenţe.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă