România ar putea avea 54 de obuziere autopropulsate, produse în Coreea de Sud. Valoarea contractului este de 4,1 miliarde de lei

22 aprilie 2024, 11:42 (actualizat 23 aprilie 2024, 08:15)

Armata română ar putea avea în curând obuziere de 155 de mm şenilate produse în Coreea de Sud. În licitaţia lansată de Ministerul Apărării a rămas doar o companie importantă din peninsulă, Hanua.

Echipa TVR a filmat în locul în care se fac printre cele mai performante obuziere de 155 de mm din lume.

Changwon, un oraș situat în sudul peninsulei, la vreo 300 de km de capitala Seoul. Aici produce Hanwha redutabilele tunuri de 155 autopropulsate șenilate: K 9 Thunder.

Un astfel de obuzier poate distruge cu 4 lovituri o suprafață de mărimea unui stadion, iar într-un singur minut trage 8 proiectile.

Manjung Heo, şeful echipei produse artilerie: Am folosit obuzierele împotriva Coreei de Nord, în urma atacului din 2010, și am avut un răspuns foarte rapid, puteţi vedea dovezile dacă vă uitaţi în presa vremii. Compania coreeană exportă obuzierul de 155 de mm în 8 țări, dintre care 5 sunt membre NATO.

România vrea să cumpere 54 de obuziere șenilate, 84 de vehicule de suport și peste 17.000 de lovituri de 155 de mm. Valoarea contractului este de 4,1 miliarde de lei. Primele 18 obuziere ar trebui să fie predate armatei române la 2 ani și jumătate de la semnarea contractului.

Manjung Heo, şeful echipei produse artilerie: Coreea are condiţii de climă variate, poate fi foarte cald sau foarte frig. Le-am testat în Coreea, dar avem şi multă experienţă în Norvegia, India şi chiar Australia. Acum le testăm în Orientul Mijlociu. Asta înseamnă că putem acoperi toate condiţiile climatice de pe planetă.

Cu peste 100.000 de angajați și o cifra de afaceri de 65 de miliarde de dolari, compania care produce obuzierul K-9 Thunder este al șaptelea grup că importanța din Coreea de Sud.

Licitația pentru obuzierele de 155 mm a fost lansată anul trecut în vară. Atunci erau în competiție încă 2 firme, una din Turcia și una din Germania.

Surse din MAPN susțin că autoritățile de la București negociază exclusiv cu compania din Coreea de Sud. Asta nu înseamnă că în viitorul apropiat suntem siguri că va fi semnat și un contract.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite