România a învins China cu 3-2 în Cupa Davis, prin punctul adus de jucătorul Cezar Creţu

14 septembrie 2024, 19:26 (actualizat 14 septembrie 2024, 20:02)

Echipa României a învins formaţia Chinei cu scorul de 3-2, în Grupa Mondială II a Cupei Davis, după ce tenismanul Cezar Creţu s-a impus dramatic în faţa lui Rigele Te, cu 3-6, 6-3, 6-3, sâmbătă, în Sala Polivalentă din Craiova. 

Creţu (292 ATP) l-a învins pe Rigele Te (636 ATP) după două ore şi 38 de minute.

Sportivul român a revenit după ce a pierdut primul set (3-6), dar a început actul secund foarte bine, cu 3-0, şi-a pierdut serviciul şi i-a permis chinezului să se apropie la 4-3. A făcut apoi rebreak, încheind setul pe serviciul său (6-3).

În decisiv, Rigele Te a condus cu 1-0 şi 2-1, dar Creţu a făcut break şi s-a desprins la 4-2, încheind cu un break (6-3).

Creţu a reuşit 10 aşi, faţă de cei 5 ai adversarului, a comis 4 duble greşeli, în timp ce chinezul a făcut 3.

Iniţial, Creţu trebuia să joace cu Yi Zhou, dar oaspeţii au făcut schimbarea.

După ce a condus cu 2-0 după prima zi, România s-a văzut sâmbătă egalată de China în Cupa Davis, în urma înfrângerilor suferite la dublu și la simplu. Jucătorul român Gabi Adrian Boitan a fost învins de Yunchaokete Bu cu 6-3, 7-6 (7/3), iar perechea Victor Cornea/Bogdan Pavel a cedat în fața cuplului Fajing Sun/Rigele Te, care s-a impus cu un categoric 6-4, 6-4.

Meciul decisiv i-a pus față în față pe Cezar Creţu (292 ATP) şi pe Rigele Te (636 ATP), care l-a înlocuit în ultimul moment pe Yi Zhou (527 ATP).

Vineri, în primul meci de simplu, Cezar Creţu l-a învins pe Yunchaokete Bu cu 3-6, 6-4, 7-6 (7/4), iar apoi Gabi Adrian Boitan l-a întrecut pe Yi Zhou cu 7-6 (7/4), 6-2.

România şi China nu s-au mai întâlnit până acum în Cupa Davis.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă