Robert Negoiță, la Poliție pentru controlul judiciar: Sunt nevinovat și voi demonstra în instanță

11 February 2026, 12:57 (actualizat 11 February 2026, 12:58)

Primarul suspendat al Sectorului 3, Robert Negoiță, a mers din nou miercuri la sediul Poliției pentru a-și îndeplini obligația impusă de instanță în cadrul dosarului în care este cercetat de DNA sub control judiciar pentru abuz în serviciu.

”Sunt nevinovat și le voi spune și judecătorilor în instanță acest lucru”, le-a declarat Negoiță jurnaliștilor prezenți în fața Secției 13 de Poliție, unde trebuie să se prezinte de două ori pe săptămână pentru respectarea obligațiilor impuse prin controlul judiciar.

El a fost plasat sub control judiciar pe 5 februarie, fiind obligat la plata unei cauțiuni de 800.000 de lei. Totodată, i-a fost impusă interdicția de a exercita funcția de primar.

Robert Negoiță a fost audiat atunci, timp de aproape șase ore, la sediul central al DNA.

Dosarul vizează fapte de abuz în serviciu legate de lucrări de construire și asfaltare a mai multor străzi în Sectorul 3, care ar fi fost realizate fără documente legale.

Potrivit unui comunicat al Direcției Naționale Anticorupție, procurorii de la Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2017 – 2025, a unor infracțiuni asimilate celor de corupție. Faptele ar fi fost comise de funcționari publici, cu sprijinul unor complici, și vizează lucrări de construire și asfaltare a mai multor străzi din Sectorul 3, care ar fi fost realizate fără documente legale.

În cursul zilei de 5 februarie au fost efectuate percheziții domiciliare în 11 locații situate în București și județul Ilfov, dintre care două la sediile unor instituții publice, iar restul la domiciliile unor persoane fizice sau sediile ori punctele de lucru ale unor societăți comerciale.

Au avut loc descinderi atât la sediul Primăriei Sectorului 3, cât și la locuința primarului Robert Negoiță.

În dosar este investigată modalitatea prin care Primăria Sectorului 3 ar fi construit, din bani publici, un drum pe proprietatea privată a fratelui primarului, Ionuț Negoiță, care dezvoltă un proiect imobiliar în acea zonă.

Ancheta a fost declanșată în urma unei investigații jurnalistice realizate anul trecut de publicația Recorder. Potrivit jurnaliștilor, Robert Negoiță ar fi folosit resursele Primăriei pentru a construi o șosea pe terenul privat deținut de fratele său, ”așternându-i” un covor de asfalt chiar în zona în care acesta urma să ridice mai multe blocuri și un centru comercial.

Este vorba despre un drum de aproximativ un kilometru, construit în spatele Halei Laminor, care permite accesul în zona în care companiile lui Ionuț Negoiță intenționează să dezvolte complexul imobiliar HILS Republica, situat în apropierea stației de metrou cu același nume.

După percheziții, Robert Negoiță a organizat o conferință de presă la sediul Primăriei Sectorului 3, în cadrul căreia a susținut că nu i-a construit nimic fratelui său din bani publici. Totuși, edilul a admis că, în cazul realizării unui drum pe o proprietate privată, ”varianta legală era să se facă mai întâi documentația de urbanism, exproprierea și abia apoi construcția”.

El a susținut că din cauza Primăriei Capitalei nu a putut parcurge toate etapele legale necesare exproprierii terenului pe care a fost construit drumul. 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite