Revoltă după ce încă un om a fost atacat și mutilat de urs în Harghita. În ultimele 24 de ore, 7 mesaje RO-ALERT au anunțat populaţia din județ că urşii au ajuns în zone locuite

3 iulie 2021, 19:45

Un echipaj SMURD din comuna Corbu şi unul de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă din Borsec i-au acordat primele îngrijiri medicale.

Bărbatul are plăgi multiple la cap, brațe, coapse, abdomen.

Atacul a fost rapid.

Fiul victimei a fost cel care a reuşit să îndepărteze ursul.

A fost nevoie de un elicopter SMURD pentru a duce bărbatul rănit la Târgu Mureș, la Spitalul de urgență.

Localnicii din zonă sunt revoltați. Toţi oamenii din judeţul Harghita cer autorităților să intervină urgent și să îi apere de urșii tot mai agresivi.

Farkas Mihaly, pădurar şi vânător: „Ar trebui să lase asociațiile de vânătoare care gestionează fondurile cinegetice să-și facă treaba, cum era înainte. Să dea cotă de recoltă, că este de unde. Și să facem ca să fie bine„.

Guvernul a pregătit un proiect de ordonanță de urgență.

În ultimele 24 de ore, în judeţul Harghita, 7 mesaje RO-ALERT anunțau populaţia că urşii au ajuns în zone locuite. Cinci alerte au fost în staţiunea Băile Tuşnad, una în comuna Joseni şi alta pentru oraşul Bălan.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite