Rețeaua X a picat din nou, inclusiv în România. Musk promite să se întoarcă la treburile lui

Rețeaua de socializare X, fostul Twitter, a avut o nouă cădere de câteva ore, resimțită inclusiv în România. Problema l-a determinat pe patronul Elon Musk să declare că vă trebui în curând să se retragă din funcțiile publice și să aloce mai mult timp companiilor sale.
El a scris, după remedierea defecțiunii, că se va întoarce „înapoi la a petrece 24 de ore din 24, 7 zile din 7 la serviciu şi la a dormi prin săli de conferințe” – aluzie la faptul că eficientizarea administrației federale îi ocupă tot timpul.
Rolul său și al echipei pe care o conduce este din ce în ce mai controversat. Unii experți spun că tăierile sale bugetare au slăbit masiv Statele Unite intern și peste hotare – și au lovit și profiturile companiilor Tesla și SpaceX.
De cealaltă parte, suporterii îl laudă și spun că măsurile trebuiau demult luate.