Reprezentanţi ai Opoziţiei vor contesta la CCR proiectul de lege privind modificarea Codului de procedură penală
Camera Deputaţilor a votat modificarea Codului Penal care elimină pragul pentru abuz în serviciu cu 191 de voturi pentru şi 66 împotriva.
În aceeaşi şedinţă, s-a votat şi proiectul de modificare a Codului de procedură penală privind folosirea interceptărilor în justiţie în cazul infracţiunilor de corupţie. Proiectul a fost votat la limită cu 168 de voturi pentru, 75 de voturi împotrivă şi 20 de abţineri.
Ministrul Justiţiei susţine că noile prevederi sunt semn de sănătate a democraţiei.
Şi liderul PSD s-a declarat de acord cu eliminarea oricărui prag pentru abuzul în serviciu.
Parlamentarii UDMR au votat pentru în cazul pragului la abuzul în serviciu, dar s-au abţinut în bloc în privinţa interceptărilor.
Nemulţumită, opoziţia a acuzat coaliţia că a încălcat toate regulamentele şi procedurile pentru adoptarea celor două proiecte de lege. Asta după ce la începutul săptămânii un amendament din partea aleşilor puterii propunea un prag de 50 000 de euro pentru abuzul în serviciu, apoi s-a vorbit de un prag de 9000 de lei, iar un alt amendament propunea eliminarea interceptărilor ca probe pentru infracţiuni de corupţie.
Toate aceste amendamente au fost retrase brusc, imediat după şedinţa de coaliţie de marţi seara, şi s-a revenit la forma iniţială a proiectelor, cea propusă de guvern.
Imediat după votul din Camera Deputaţilor, parlamentarii AUR au anunţat că vor contesta la Curtea Constituţională modificarea Codului de procedură penală prin care sunt reintroduse interceptările ca probe în anchetele privind infracţiunile de corupţie.