Regulament nou privind formarea, pregătirea și perfecționarea profesională. Programele pot fi organizate și online
Principala noutate adusă de regulament o reprezintă posibilitatea organizării și desfășurării de către organismele de formare profesională, atestate de către ASF, a programelor de formare sau pregătire și perfecționare profesională la distanță, în sistem online, fără prezență fizică.
„Prin această posibilitate, oferită organismelor de formare profesională, Autoritatea estimează că se va înregistra un puternic impact pozitiv asupra desfășurării activităților pe piața de capital. Regulamentul răspunde necesității actuale în ceea ce privește desfășurarea în condiții optime a programelor de formare/pregătire și perfecționare profesională în contextul în care, în acest an, pe teritoriul României au fost instituite măsuri speciale ca urmare a crizei generate de COVID-19”, a declarat vicepreședintele ASF Gabriel Grădinescu.
Prin acest nou act normativ se abrogă Regulamentul C.N.V.M. nr. 12/2010 privind formarea profesională a operatorilor și specialiștilor pentru piața de capital, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 404 din 17 iunie 2010.
„Regulamentul are în vedere inclusiv debirocratizarea și simplificarea documentației necesare atestării în calitatea de organisme de formare profesională, precum și de eficientizare a desfășurării programelor de formare profesională prin oferirea unei independențe mai mari organismelor de formare profesională cu privire la modul de organizare și desfășurare a acestor programe”, a precizat vicepreședintele ASF.
Sursa Mediafax.