Record de candidați la examenul de Rezidențiat: peste 12.500. Mulți dintre ei vor să profeseze în străinătate, din cauza condițiilor proaste din spitale

21 noiembrie 2021, 14:33

„Eu vreau să plec din țară. Îmi doream foarte mult să rămân, dar nu mai este cazul, din nefericire. (Ce v-a făcut să va schimbați decizia?) În general, condițiile. Și condițiile din spital și modul în care sunt tratați rezidenții”.

„De când am făcut stagiile, din anul II până în anul VI, am cam văzut care e situația din spitale. Și la Chirurgie, la Floreasca, medicii de obiceu rămâneau fără instrumentare și improvizau”.

Sunt gândurile viitorilor medici români, care tocmai au susținut examenul de rezidențiat. Spun că și-ar dori să rămână în țară, dar sistemul nu face eforturi să-i țină acasă. Sunt alungați, în primul rând, de condițiile proaste din spitalele noastre și sunt atrași de salariile mari de peste hotare, unde medicii își fac meseria în condiții decente.

„Germania, Franța, Olanda, Belgia, zona aceea …”

Prima piedică a sistemului a fost chiar examenul de rezidențiat. Ministerul Sănătății a scos doar 6.300 de locuri la concurs, deși a fost un număr record de candidați: peste 12.500. Ministrul interimar al Sănătății promite că, în funcție de promovabilitate, situația va fi reevaluată.

Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătății: Există posibilitatea suplimentării numărului de posturi și locuri pe domeniul de Medicină până la suma finală a tuturor celor care ating 60 de procente din nota cea mai bună obținută la rezidențiat. Sigur că ne dorim ca medicii pe care îi formăm să profeseze, chiar dacă avem această posibilitatea de liberă practică în statele membre UE. Dorim să păstrăm cât mai mulți.

Cea mai mare concurență a fost la Farmacie.

Viorel Jinga, rectorul UMF „Carol Davila”: Sunt 4 pe loc. La Stomatologie, 2 pe loc. Iar la Medicină 1,5 pe loc. Este un moment foarte important pentru studenții noștri, foști studenți. Este un lucru important pentru care ei au învățat o perioadă lungă de timp.

În ultimii doi ani, studenții au învățat mai mult online din cauza pandemiei.

 

LOCURI EXAMENUL DE REZIDENŢIAT:

Domeniul Medicină: 3.942

Medicină dentară – 1.190

Farmacie : 1.087

Ministerele cu reţea sanitară proprie: 92

(sursa: ministerul Sănătăţii)

––––––––––––––––––––––––––––––––––

Mulți dintre candidați ne-au spus că doresc să plece din țară, din cauza condițiilor proaste din spitalele de la noi, în principal, în timp ce oficialii speră să-i păstreze în țară, dar n-au niciun plan concret, a transmis Laura Fronoiu, pentru Telejurnal.

Examenul de rezidențiat s-a încheiat, candidații au primit rezultatul pe loc. Au avut de rezolvat teste tip grilă, cu 200 de întrebări în 4 ore.

Concursul s-a desfășurat în 6 centre universitare: București, Cluj-Napoca, Timișoara, Târgu Mureș, Iași și Craiova. Toți candidații au avut nevoie de certificat verde pentru acces la examen.

S-au înscris peste 12.500 de candidați, dar sunt doar 6311 locuri. Ministrul interimar al Sănătății promite că, dacă vor fi mai mulți promovați decât locuri disponibile, va suplimenta numărul de locuri.

Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătății: Există posibilitatea suplimentării de posturi și locuri pe domeniul de Medicină, până la suma finală a celor care ating 60% din nota cea mai bună obținută astăzi la rezidențiat. Există această posibilitate legală și a fost folosită în fiecare an.

Viorel Jinga, rectorul UMF „Carol Davila”: Este un moment important pentru studenții noștri, foști studenți, pentru care au învățat o perioadă mare de timp, și-au sacrificat toate alte activități sociale, au fost numai ei și cărțile lor.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite