Recolte bogate, amenințate de ger. Au răsărit deja grâul, orzul şi rapiţa

11 februarie 2021, 21:56

Mihai Bacrău cultivă cereale pe o suprafață de 600 de hectare în județul Ilfov. E îngrijorat că schimbarea bruscă a vremii i-ar putea distruge o parte din culturi. Plantele nu sunt protejate de zăpadă cum ar fi fost normal în această perioadă a anului.

Prognozele meteorologilor sunt îngrijorătoare: Vor fi diferențe de temperaturi foarte mari.

Schimbarea radicală a vremii apare chiar în momentul în care fermierii așteaptă recolte bogate.

Cea mai serioasă amenințare e ca valul de frig să dureze multe zile.

Pentru agricultori ar fi o nouă lovitură după seceta de anul trecut, care a compromis o mare parte a producției.

Urmărește-ne pe Google News