Real Madrid a confirmat oficial despărțirea de antrenorul Carlo Ancelotti. Succesorul său va fi Xabi Alonso

Clubul Real Madrid a confirmat oficial despărțirea de antrenorul italian Carlo Ancelotti, vineri, cu o zi înaintea meci din actuala ediție a campionatului de fotbal al Spaniei, împotriva formației Real Sociedad, care se va disputa sâmbătă pe stadionul Santiago Bernabeu, informează EFE, preluată de Agerpres.
Ancelotti va prelua conducerea tehnică a selecționatei Braziliei după despărțirea de echipa madrilenă, la care se pregătește să pună capăt celui de-al doilea său mandat.
Succesorul său la Real Madrid va fi spaniolul Xabi Alonso, care a pregătit anterior formația germană Bayer Leverkusen și care îi va conduce pe ‘los blancos’ la Cupa Mondială a Cluburilor din Statele Unite (14 iunie – 13 iulie).
‘Real Madrid CF și Carlo Ancelotti au ajuns la un acord pentru finalizarea etapei sale ca antrenor la Real Madrid. Clubul nostru dorește să-și exprime recunoștința și afecțiunea pentru una dintre cele mai mari legende ale lui Real Madrid și ale fotbalului mondial‘, a precizat gruparea din capitala Spaniei într-un comunicat.
‘Astăzi ne despărțim din nou. Astăzi, port din nou în inima mea fiecare moment pe care l-am trăit în această a doua perioadă minunată ca antrenor la Real Madrid. Au fost ani de neuitat, o călătorie incredibilă plină de emoții, titluri și, mai presus de toate, mândria de a reprezenta această emblemă‘, a scris Ancelotti în mesajul său de despărțire.
‘Mulțumesc președintelui Florentino Pérez, clubului, jucătorilor mei, staffului meu și, mai presus de toate, acestei baze unice de fani care m-a făcut întotdeauna să mă simt ca unul dintre ei. Ceea ce am realizat împreună va rămâne pentru totdeauna în memoria fanilor lui Real Madrid, nu numai pentru triumfuri, ci și pentru felul în care le-am realizat. Nopțile magice de pe Bernabeu fac acum parte din istoria fotbalului. Acum începe o nouă aventură, dar legătura mea cu Real Madrid este eternă‘, a adăugat antrenorul italian.
Carlo Ancelotti, în vârstă de 63 de ani, a cucerit în total 15 trofee în cele două etape petrecute la Real Madrid, printre care două titluri în La Liga și trei Ligi ale Campionilor.