Reacţia MAE în cazul fetei lui Victor Ponta: Nu a fost pe lista zborului de evacuare prin mecanismul european

Irina Ponta nu a fost pe lista zborului de evacuare prin mecanismul european, susţine Ministerul român de Externe. Controversa repatrierii din Emiratele Arabe a fiicei fostului premier Victor Ponta a luat amploare după ce Daciana Sîrbu a acuzat public că Irinei, care are 17 ani, i s-ar fi refuzat îmbarcarea prin ordinul direct al ministrei de Externe. Oana Ţoiu a respins acuzaţiile. Între timp, Irina a ajuns acasă, potrivit surselor TVR, dimineaţă, cu un zbor privat.