Războiul din Orientul Mijlociu lovește exporturile de ovine și dă peste cap planurile fermierilor români

6 March 2026, 23:18 (actualizat 6 March 2026, 23:56)

Războiul din Orientul Mijlociu stârnește îngrijorare si în rândul crescătorilor de oi și capre din România, care depind de exporturile către țările arabe. E vorba în primul rând de Iordania, Arabia Saudită  și Emiratele Arabe Unite, aflate în zona extinsă de conflict, pentru că – altfel – noi exportăm asemenea rumegătoare și în Turcia, Maroc sau Algeria. Dacă situația din regiune se prelungește, mulți fermieri riscă pierderi majore sau chiar închiderea fermelor. În lipsa cererii interne – unde carnea de miel se consumă mai ales de Paște și doar o mică parte se vinde – exportul a devenit, în ultimii ani, principala sursă de supraviețuire pentru crescătorii de ovine.

Exportul de oi și capre către țările arabe este, de ani buni, principala sursă de venit pentru fermierii români și a contribuit la consolidarea poziției României printre cei mai mari exportatori de ovine din Europa.

Petrică Omuşoru, fermier din Horleşti, a crescut anul trecut 500 de oi, iar 300 dintre ele au fost vândute pe piața arabă, cu 17 lei kilogramul. În acest an spera la un preț mai bun, însă războiul izbucnit recent în Orientul Mijlociu i-a dat planurile peste cap.

Petrică Omuşoru, fermier din Horleşti, județul Iaşi: Au perioade de vânzare. Nu se vând permanent cu un preț. De exemplu, acum, mieii sunt 22 lei kg în viu. Nu știu, nu am auzit nimic despre vânzare, nici nu știu dacă se mai vând, cum mai trec vapoarele alea prin strâmtoarea aceea.

Situaţia este similară pentru toţi proprietarii fermelor de oi din judeţul Iaşi. Ei se tem că pierderile economice sunt uriaşe, în condiţiile în care cheltuielile pentru întreţinerea stânelor cresc exponenţial.

Bogdan Bulat, preşedinte, Asociaţia Crescătorilor de Ovine şi Caprine, Iaşi: Singura noastră piață de desfacere, pentru că la noi consumul intern e aproape zero, este zona arabă, de ce, pentru că carnea de la ovinele noastre e foarte asemănătoare la gust cu rasele lor autohtone.

Conform statisticilor, anul trecut, fermierii din judeţul Iaşi au vândut în Iran, Kuweit, Siria şi Iordania peste 30.000 de oi din rasa Karacul, care este foarte apreciată în ţările arabe.

Județul Alba deține aproximati 500.000 de capete de ovine și aproximativ 20-30% sunt exportate în fiecare an în principal în țările arabe. Și aici, crescătorii de oi stau cu ochii pe evoluția războiului din Golf, de care depinde situația afacerii lor. 

Dr.Horea Moruțan, președintele asociației crescătorilor de ovine din județul Alba: Partenerii consacrați sunt cei din lumea arabă. (În ce perioade se exportă cei mai mulți miei, oi?) În toate perioadele anului, dar în special în perioada sărbătorilor lor. Ei au nevoie de carne de miel și de oaie tot timpul anului.

România este unul dintre cei mai mari exportatori de ovine de pe continentul european. Anual livrează 2-3 milioane de capete către piețele externe.

Aproximativ 70% din exporturi sunt pentru țările arabe precum Kuweit, Arabia Saudită, Iordania, Maroc, Algeria, iar cererea a tot crescut în ultimii ani.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite