Război în Ucraina, ziua 218: Putin semnează vineri anexarea regiunilor ucrainene ocupate. Ucrainenii, pe punctul să recâștige orașul Lîman. Putin dă vina pe Occident pentru războiul pe care l-a declanșat în Ucraina
ACTUALIZARE 21.40 Corespondentul TVR Liviu Iurea în Rusia, transmite:
„Vladimir Putin a chemat toată elita politică a Rusiei mâine la Kremlin, la ora 15.00, unde se va semna actul de „alipire” la Federația Rusă a noilor teritorii. Promite purtătorul de cuvânt al Kremlinului că Vladimir Putin va avea un discurs interesant. Știm că mâine seară se pregătește un concert grandios, spun organizatorii, chiar în Piața Roșie, tocmai pentru a celebra „alipirea” celor patru teritorii ucrainene la Federația Rusă”.
Referitor la mobilizarea rezerviștilor: „Chiar în aceste momente, Vladimir Putin are niște discuții cu membrii Consiliului de Securitate. Vladimir Putin a fost foarte dus și a spus că haosul pe care l-am văzut cu toții în primele zile de la mobilizare să nu se mai repete, iar pe front, la instrucție, să fie chemați doar tinerii cu experiență de luptă.
Nu prea știm ce se mai întâmplă cu mobilizarea, dacă e să urmărim televizoarele, totul este bine și frumos. Cert este că Ministerul rus al Apărării a luat măsuri extrem de drastice: cei mobilizați nu mai au voie să folosească telefoanele mobile, deci nu au voie cu smartphone, tabletă, doar telefoanele cu butoane și fără telefoane care au locație GPS.
Despre planurile lui Vladimir Putin știm doar câteva lucruri care au apărut în presă: în zilele următoare, se va muta practic granița Federației Ruse mai la vest, se vor desființa punctele de trecere a frontierei de la estul Ucrainei, de la Lugansk și Donețk și spre fluviul Nipru, și, tot din declarațiile unor oficiali ruși, urmează ca Marea Azov să fie declarată mare internă. Dacă ne uităm puțin pe hartă, observăm de ce Rusia s-a grăbit să organizeze aceste pseudo-referendumuri, practic, să securizeze și mai mult Peninsula Crimeea, Herson, Zaporojie, Donbas, Lugansk, ca să asigure și să consolideze coridorul terestru spre Peninsula Crimeea – sunt doar câteva dintre planurile lui Vladimir Putin. Ce alte planuri are, rămâne să vedem”.
ACTUALIZARE 20.45 Forțele ucrainene au reușit să recâștige și să securizeze întreg orașul Kupiansk , relatează agenția France Presse, citată de The Guardian.
Procurorii americani au făcut publice acuzațiile pe care i le aduc milionarului rus Oleg Deripaska, unul dintre aliații lui Vladimir Putin. Acesta este acuzat că a încercat să eludeze sancțiunile americane pentru a beneficia de modul american de viață, conform The Guardian.
ACTUALIZARE 20.40 „Telefonul roşu” între Washington şi Moscova s-a încins din nou. Nu este vorba de un „telefon roşu” ca în filme, însă comunicaţiile de criză între Washington şi Moscova, deschise în timpul Războiului Rece, au fost reluate pe fondul ameninţărilor ruse de a folosi arme nucleare în Ucraina, notează France Presse, care expune un scurt istoric al acestei legături de comunicare între SUA şi Rusia.
ACTUALIZARE 20.20 Secretarul general al Organizației Națiunilor Unite (ONU), Antonio Guterres, a avertizat Rusia că anexarea regiunilor din Ucraina va reprezenta o „escaladare periculoasă” care pune în pericol șansele pentru pace din regiune.
Anexarea va „prelungi impactul dramatic asupra economiei globale, mai ales în țările în curs de dezvoltare, și ne va împiedica să oferim sprijin care salvează vieți în Ucraina și dincolo de granițele Ucrainei”, a subliniat Guterres.
Între timp, Putin a susținut că „este suficient să ne uităm ce se întâmplă acum între Rusia și Ucraina și la ce se întâmplă la granițele altor țări foste sovietice. Totul este rezultattul prăbușirii Uniunii Sovietice”, referindu-se la ciocnirile dintre Armenia și Azerbadjan și Kîrgîstan și Tadjikistan, iar Occidentul „lucrează la scenarii care să alimenteze noi conflicte”, relatează The Guardian. Putin a făcut aceste declarații în cadrul unei întâlniri a șefilor de servicii secrete din fostele țări sovietice.
Pe de altă parte, și Italia și-a avertizat joi seară cetățenii să părăsească Rusia, dacă șederea lor nu este necesară în această țară, potrivit unui avertisment al Ambasadei italiene la Moscova.
Italian expatriates in Russia “are recommended to consider whether their stay is necessary, and if not, to leave the country”, the embassy said in a statement, warning that getting out is becoming increasingly difficult.
Pe străzile din Moscova, semnele războiului declanșat de Putin în Ucraina sunt tot mai evidente. Au apărut panouri în care sunt preamăriți „eroii Rusiei”. Imaginile sunt prezentate pe contul de Twitter al jurnalistului BBC Will Vernon.
Signs of the war in Ukraine are getting more noticeable in Moscow. Queues of relatives outside mobilisation points on the street. And more billboards like these are popping up – in tribute to “the heroes of Russia.” pic.twitter.com/gKT050IhoD
— Will Vernon (@BBCWillVernon) September 29, 2022
ACTUALIZARE 18.55 Forțele ruse se confruntă cu „înfrângerea iminentă” în Lîman, oraș-cheie din nord-estul Ucrainei, în timp ce soldații ucraineni continuă contraofensiva în estul țării, arată Institutul pentru Studiul Războiului, un think tank din SUA.
Soldații ucraineni au reușit să elibereze mai multe sate care înconjoară Lîman, aflat la 160 de kilometri de Harkov, al doilea cel mai mare oraș al Ucrainei. Rușii ocupaseră Lîman în luna mai.
Institutul pentru Studiul Războiului consideră că, dacă ucrainenii recâștigă orașul, vor putea amenința pozițiile rușiilor în partea de vest a Lugansk.
ACTUALIZARE 18.20 Vladimir Putin acuză Occidentul că este pregătit să provoace „o baie de sânge” și revoluții în orice țară, relatează The Guardian.
ACTUALIZARE 18.07 Rusia a declarat că Statele Unite aşteaptă să beneficieze de pe urma daunelor provocate gazoductelor Nord Stream pe sub Marea Baltică, un comentariu care escaladează războiul cuvintelor cu Occidentul asupra responsabilităţii acestui prejudiciu încă inexplicabil, notează Reuters, conform Agerpres.
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, a spus că Statele Unite vor putea să-şi crească vânzările de gaze naturale lichefiate dacă gazoductele sunt scoase permanent din uz.
ACTUALIZARE 17.35 Agenția de presă a Rusiei, RIA Novosti, susține că forțele ucrainene au lansat o dronă asupra centralei nucleare Zaporojie, dar fără să provoace daune semnificative, potrivit The Guardian.
ACTUALIZARE 17.05 Președintele Volodimir Zelenski a convocat o ședință de urgență a Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei pentru mâine, a anunțat un purtător de cuvânt al președintelui, Sergii Nykyforov .
ACTUALIZARE 16.50 Novaia Gazeta: Ruși cu HIV ar fi fost convocați la război în ciuda diagnosticului
Zeci de cetățeni ruși bănuiți de spionaj, între care 6 diplomați, au fost arestați în Muntenegru
ACTUALIZARE 16.45 Scurgerile de gaz din conducta Nord Stream 1 se vor opri luni, a declarat un purtător de cuvânt al Nord Stream AG, pentru Reuters, potrivit The Guardian. Compania menționează că nu poate face nici un fel de pronostic privind viitoarele operațiuni care vor putea fi făcute prin gazoduct, înainte de efectuarea unei evaluări complete.
Între timp, televiziunea de stat Russia 24 a publicat un cronometru care numără orele până când președintele rus Vladimir Putin anunță oficial anexarea celor patru regiuni din Ucraina.
Francis Scarr, de la BBC, care monitorizează situația din Rusia, a publicat pe Twitter:
Russian state TV’s rolling news channel is counting down the hours until Putin officially signs off the annexation of the four Ukrainian territories where sham referendums were held pic.twitter.com/fkFWZmlTAy
— Francis Scarr (@francis_scarr) September 29, 2022
ACTUALIZARE 16.20 „Sincer să fiu, vor muri toți acolo”. Soldați ruși care au luptat în Ucraina își spun părerea despre mobilizarea decretată de Putin, notează Meduza.
ACTUALIZARE Ungaria nu va susține noua rundă de sancțiuni propuse de UE împotriva Rusiei, dacă acestea vor include sancțiuni în domeniul energiei, a declarat un oficial guvernamental de la Budapesta
ACTUALIZARE Într-o declarație oficială, Alianța Nord Atlantică a transmis, joi, că toate informațiile disponibile în prezent indică faptul că pagubele aduse conductelor Nord Stream 1 și Nord Stream 2 sunt rezultatul unor acte de sabotaj deliberate, imprudente și iresponsabile. NATO mai arată că susține anchetele în curs pentru a stabili originea prejudiciului și avertizează că orice atac deliberat împotriva infrastructurii critice a Aliaților va fi întâmpinat cu un răspuns unit și hotărât.
ACTUALIZARE Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, va semna vineri tratatele privind anexarea la Rusia a regiunilor ucrainene Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie, a anunţat joi Kremlinul, transmit agenţiile de presă internaţionale.
ACTUALIZARE Gazoductul Nord Stream 1 ar putea fi reparat cu echipamente din rezerva comună a companiilor
ACTUALIZARE Agenția de presă RIA Novosti din Rusia relatează că „deputații Dumei de Stat au primit o invitație la Kremlin pentru un eveniment pe 30 septembrie, cu participarea președintelui rus Vladimir Putin”, transmite The Guardian.
RIA afirmă că evenimentul va începe la ora 15:00, ora Moscovei.
ACTUALIZARE Ministrul rus de externe a spus că incidentul Nord Stream a avut loc în zone aflate sub controlul informațiilor americane.
Ministrul de Externe Maria Zakharova: S-a întâmplat în zonele comerciale și economice din Danemarca și Suedia. Sunt țări NATO, țări care sunt complet controlate de serviciile de informații americane.
Zakharova nu a oferit nicio dovadă că guvernele danez și suedez sunt „complet controlate de serviciile de informații americane”.
Incidentul Nord Stream a avut loc în apele internaționale și nu în apele teritoriale ale Suediei sau Danemarcei. Suedia nu este încă membră a NATO, transmite The Guardian.
ACTUALIZARE Ministerul Apărării din Regatul Unit a publicat cea mai recentă analiză privind Ucraina.
În cele șapte zile de când președintele Putin a anunțat „mobilizarea parțială”, a existat un exod considerabil de ruși care încearcă să evite apelul. Deși cifrele exacte sunt neclare, probabil că depășește dimensiunea forței totale de invazie pe care Rusia a trimis-o în februarie 2022.
Intelectualii au ponderea cea mai mare în rândul celor care încearcă să părăsească Rusia.
în urma acestui exod, RUsia se confruntă cu impactul economic intern al disponibilității reduse a forței de muncă și al accelerării „exodului creierelor” care este posibil să devină din ce în ce mai semnificativ.
Latest Defence Intelligence update on the situation in Ukraine – 29 September 2022
Find out more about the UK government’s response: https://t.co/qYt3fqzP7y
#StandWithUkraine pic.twitter.com/QlXZPwbjbS
— Ministry of Defence (@DefenceHQ) September 29, 2022
ACTUALIZARE Potrivit rapoartelor presei, turiștilor ruși li se va interzice să treacă granița cu Finlanda.
According to media reports, #Russian tourists will be banned to cross the border with #Finland already tonight. pic.twitter.com/ube3FE4AeZ
— NEXTA (@nexta_tv) September 29, 2022
ACTUALIZARE Ucraina boicotează congresul Federaţiei Internaţionale de Gimnastică din cauza prezenţei Rusiei
ACTUALIZARE În Georgia au loc proteste față de noul val de migranți din Rusia.
People in #Georgia protest against the newest wave of migrants from #Russia.
5 Kanal pic.twitter.com/I6jSlgKCgo
— NEXTA (@nexta_tv) September 29, 2022
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a propus o nouă rundă de sancțiuni propuse împotriva Rusiei, menite „să facă Kremlinul să plătească” pentru escaladarea conflictului din Ucraina. Cel de-al optulea pachet de sancțiuni propus include un plafon la prețul petrolului rusesc și restricții suplimentare ale comerțului cu tehnologie de înaltă tehnologie.
Politicienii din Europa au avertizat că presupusa sabotare a celor două conducte Nord Stream ar putea anunța o nouă etapă de război hibrid care vizează infrastructura energetică vulnerabilă pentru a submina sprijinul pentru Ucraina. Premierul norvegian, Jonas Gahr Støre, a declarat că țara sa își va intensifica prezența militară la instalațiile norvegiene după ce, Norvegia va deveni cel mai mare furnizor de gaze naturale din Europa.
Un raport elaborat de un grup de lucru internațional pentru sancțiuni a concluzionat că Rusia ar trebui acum să fie declarată ”stat sponsor al terorismului” și a ajuns la definiția legală a unui stat terorist în conformitate cu legislația SUA și Canada.
Moscova este gata să anexeze oficial regiunile ocupate de Rusia după așa-zisele referendumuri care au fost denunțate de Occident. Liderii din regiunile Lugansk, Herson și Zaporojie din Ucraina, instalați de Rusia, i-au cerut oficial președintelui Vladimir Putin să anexeze teritoriile ocupate la Rusia.
Președintele Volodimir Zelenski a spus că Ucraina va „acționa pentru a-si proteja poporul” în regiunile ocupate de Rusia după ceea ce el a descris drept „o imitație a referendumurilor”. Ministerul de Externe al Ucrainei a declarat că Kievul și aliații săi „condamnă astfel de acțiuni ale Rusiei și le consideră nule și lipsite de valoare”.
Premierul Marii Britanii, Liz Truss, i-a spus lui Zelenskiy într-un apel telefonic că Regatul Unit nu va recunoaște niciodată încercările rusești de a anexa părți din Ucraina, a spus Downing Street. Șeful politicii externe al UE, Josep Borrell, a denunțat, de asemenea, „referendumurile ilegale și rezultatul falsificat” din Ucraina.
Israelul și-a consolidat poziția de precauție de până acum față de invazia Ucrainei de către Rusia, spunând că „nu va accepta rezultatele referendumului din districtele de est” ale țării ocupate.
Prețurile gazelor au crescut din cauza temerilor că Rusia ar putea opri livrările către Europa prin Ucraina, adăugându-se la tulburările cauzate de deteriorarea conductelor Nord Stream. Declarația a venit după descoperirea unor scurgeri pe cele două gazoducte Nord Stream din apropiere de insula daneză Bornholm, într-un presupus act de sabotaj.
Kremlinul a respins afirmațiile conform cărora Rusia ar fi fost în spatele atacului asupra gazoductelor Nord Stream, descriindu-le drept „destul de previzibile și, de asemenea, previzibil de stupide”. Într-un apel cu reporterii, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că incidentul trebuie investigat și că momentele pentru repararea conductelor avariate nu sunt clare.