Inflația în noiembrie a scăzut. Calcule înainte de Crăciun. Scumpiri s-au înregistrat la bilete de avion, detergenți și pește
Este o scădere care i-a surprins și pe statisticieni, dar și pe economiștii BNR care prognozau o inflație mult mai mare.
S-au ieftinit unele produse de bază precum uleiul și făina care au înregistrat scăderi anuale în medie de peste 22 % în comparație cu luna noiembrie a anului trecut. Sunt produse care au înregistrat, în perioada anterioară, creșteri semnificative iar acum au avut loc ajustări.
Totuși au avut loc și o serie de creșteri de prețuri. Dacă vorbim de un top al majorărilor de prețuri, la categoria servicii, cel mai mult au crescut biletele de transport de avion, o scumpire anuală cu aproape 30%.
De asemenea, pentru serviciile de apa, canal și salubritate plătim mai mult cu 20%. Și pentru serviciile poștale s-a înregistrat o creștere cu 16%.
Pe lângă servicii și pentru produse industriale a trebui să plătim mai mult. În topul acestor scumpiri apar detergenţii cu 23,58%, articolele chimice cu 16,89%, articolele de igienă, cosmetice cu 15,58%. Prețul medicamentelor a crescut cu 15,12%.
La mărfuri alimentare și băuturi cele mai mari creșteri au fost:
– Bere 16,17%
– Peşte proaspăt 16,13%
– Peşte şi conserve din peşte 15,52%
– Conserve şi alte produse din peşte 14,23%
– Ţuică, rachiuri şi alte băuturi 10,52%
– Carne, preparate şi conserve din carne 10,30%
– Vin 9,76%
– Cartofi 9,52%
– Cafea 9,20%.
Sursa INS
„Indicele preţurilor de consum în luna noiembrie 2023 comparativ cu luna octombrie 2023 a fost 99,99%. Rata inflaţiei de la începutul anului (noiembrie 2023 comparativ cu decembrie 2022) a fost 6,3%. Rata anuală a inflaţiei în luna noiembrie 2023 comparativ cu luna noiembrie 2022 a fost 6,7%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (decembrie 2022 – noiembrie 2023) faţă de precedentele 12 luni (decembrie 2021 – noiembrie 2022) a fost 11,2%”, precizează INS.
Conform sursei citate, indicele armonizat al preţurilor de consum în luna noiembrie 2023 comparativ cu luna octombrie 2023 a fost 99,90%.
Rata anuală a inflaţiei în luna noiembrie 2023 comparativ cu luna noiembrie 2022 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) a fost 6,9%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (decembrie 2022 – noiembrie 2023) faţă de precedentele 12 luni (decembrie 2021 – noiembrie 2022) determinată pe baza IAPC a fost 10,3%.
Banca Naţională a României (BNR) a menţinut la 7,5% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi a majorat-o la 4,8% pe cea pentru sfârşitul lui 2024, potrivit datelor prezentate în noiembrie de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. BNR estima în august 2023 o inflaţie de 7,5% pentru finalul anului 2023 şi 4,4% pentru sfârşitul lui 2024.
De asemenea, BNR anticipează că rata anuală a inflaţiei va urca la 7,7% la finalul primului trimestru din 2024, urmând să coboare la 6,8% la sfârşitul trimestrul II al anului viitor, conform Raportului trimestrial asupra inflaţiei, ediţia din noiembrie 2023.