Raport: Tacticile industriei plasticului de a evita reglementările în domeniul reciclării
La nivel mondial se produc în medie 430 de milioane de tone de plastic anual. Numai Statele Unite produc în fiecare an zeci de milioane de tone de deșeuri de plastic. Cu toate acestea, în medie, doar 5 până la 6 procente din plasticul din SUA este reciclat. Corespondentul NPR Michael Copley vorbeşte despre un nou raport în care sunt prezentate tacticile industriei plasticului de a evita reglementările în domeniul reciclării.
Pentru raportul realizat de Centrul pentru Integritate Climatică au fost analizate anchete vechi și documente noi, inclusiv afirmații necunoscute anterior ale unor directori din industrie.
În 1994, un director executiv al companiei Exxon a exprimat în termeni tranșanți sprijinul industriei pentru reciclarea materialelor plastice, spunând “Suntem dedicați activităților, dar nu și rezultatelor”.
Un alt reprezentant al companiei DuPont a remarcat în 1992 că au fost stabilite obiective de reciclare, știind foarte bine că este puțin probabil să le atingă.
Michael Copley, care se ocupă de problemele climatice pentru NPR, spune că raportul seamănă mult cu ceea ce a văzut în investigațiile anterioare, și anume că industria materialelor plastice a promovat reciclarea ca soluție, chiar dacă oficialii din industrie știau de mult timp că nu va fi viabilă la scară largă sau că aveau îndoieli serioase cu privire la capacitatea sa de a fi viabilă la scară largă.
“Au privit reciclarea ca pe o modalitate de a evita reglementările și de a continua să vândă mai mult plastic”
Industria petrolului și a gazelor naturale se confruntă cu zeci de procese
Statul California a deschis o investigație privind rolul companiilor de petrol și gaze în criza deșeurilor de plastic.
Grupul care a elaborat raportul și Centrul pentru Integritate Climatică au afirmat că materialul elaborate de ei poate servi ca o bază de dovezi pentru o potențială acțiune în justiție.
Un grup comercial care se ocupă de mase plastice numit America’s Plastic Makers a afirmat că raportul face o caracterizare greșită a stării actuale a industriei. Acest grup mai spune că producătorii de plastic doresc ca toate ambalajele din plastic să fie reutilizate, reciclate și recuperate până în 2040. Dar care este situația actuală a tehnologiei de reciclare a materialelor plastice, cât de avansată este această tehnologie?
Reciclarea chimică, spune Michael Copley, a fost prezentată de specialişti ca fiind o soluție reală. Dar există un scepticism profund în privința acesteia.
Scepticismul este legat de economia reciclării. Dacă în trecut era mai ieftin să se producă plastic nou, de ce acum nu mai este cazul, mai ales că prețurile la petrol și gaze au scăzut, iar cealălat aspect este legat de timpul în care plasticul se degradează.
Iar oamenii de știință spun că există limite în ceea ce privește numărul de reutilizări ale plasticului.
Ce spune raportul despre afirmația conform căreia toate materialele plastice vor fi reciclabile până în anul 2040?
“Evident, industria a făcut această promisiune, dar cred că criticii săi vor spune că auzim aceste promisiuni sau promisiuni asemănătoare de zeci de ani” a spus Michael Copley.
Există o soluție asupra căreia activiștii pentru climă și experții de mediu să fie de acord și care să includă de fapt reciclarea? Sau există un consens între această parte a problemei, conform căreia părțile interesate trebuie să caute soluții, dincolo de reciclare, că reciclarea nu este soluția finală pentru a evita criza climatică pe care experții o vor arăta cu degetul?
Există o recunoaștere a faptului că plasticul este atât de înrădăcinat în viața modernă și că joacă un rol important în industria medicală, de exemplu, încât este aproape imposibil să ne imaginăm o lume în care să renunțăm complet la plastic.
Oamenii vorbesc despre reducerea producției de plastic la un nivel mai ușor de gestionat cu ajutorul unor sisteme de reciclare, despre eliminarea tipurilor de plastic care sunt deosebit de greu de reciclat, care nu pot fi reciclate, despre o mai mare transparență în ceea ce privește substanțele chimice care intră în compoziția acestor materiale și care, din nou, îngreunează reciclarea, dar, atunci când vorbim nu doar cu activiști, ci și cu întreprinderile, se ajunge la concluzia că reglementările vor juca un rol important în domeniu.

