Raport privind extinderea UE. Aprecieri pentru Republica Moldova și Ucraina

31 octombrie 2024, 08:46

Comisia Europeană intenționează să avanseze cu negocierile de aderare cu Moldova și Ucraina cât mai curând posibil anul viitor, într-un efort de a impulsiona politica de extindere a blocului pe fondul amenințării continue a Rusiei.

Ministerul român de Externe a salutat evaluarea Comisiei Europene privind progresele semnificative înregistrate în ultimul an atât de Ucraina, cât și de Republica Moldova, pe calea Reformelor necesare aderării la Uniunea Europeană, în ciuda contextului deosebit de dificil.

Bruxelles-ul a subliniat că eforturile realizate de autoritățile pro-europene de la Chișinău au avut ca rezultat progrese semnificative în implementarea reformelor esențiale necesare procesului de integrare.

Șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a apreciat demersurile hotărâte ale Ucrainei de a promova reforme-cheie, deşi se confruntă în același timp cu un război.

Procesul de negociere este de obicei îndelungat şi complicat, cu ani întregi alocați schimbărilor în administraţie, legislaţie şi economie, până la îndeplinirea standardelor blocului comunitar.

După cum era de aşteptat, raportul este negativ în privinţa Georgiei. Negocierile cu Tbilisi sunt suspendate din iunie, când Parlamentul Georgiei a votat legea agenților străini, după model rusesc.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite