Rafila: Avem 7726 de cazuri noi de COVID -19 în ultima săptămână. Nu impunem nimic, sunt doar recomandări: Utilizarea măștii în spații închise, evitarea aglomerației. La sfârșitul lui august, ar putea fi 10.000 de cazuri/zi
UPDATE: Numărul cazurilor de infecție cu noul coronavirus s-a dublat în ultima săptămâna față de perioada anterioară și e cu 80 la sută mai mare față de sfârșitul lunii mai, arată raportarea săptămânală a Ministerului Sănătății.
Autoritățile nu vor să fie luate prin surprindere. Spitalele se vor pregăti pentru creșterea numărului de pacienți cu SARS-CoV-2, centrele de testare și evaluare se vor redeschide, iar Ministerul Sănătății are în vedere dechiderea unor centre de evaluare speciale pentru copii.
Dr. Adrian Marinescu, director medical Institutul „Matei Balș” din Capitală: „Ceea ce ne așteaptă și putem să îl numim „val”, se vor infecta mulți, cei mai vulnerabili cu complicații, dar majoritatea cazurilor se vor rezolva fără spital”.
Sorin Paveliu, expert în politici de sănătate: „În momentul de faţă, mesajul Ministerului este să facem ce am făcut şi până acum, în paranteză fie spus, până acum nefacând nimic. Către sfârşitul lunii octombrie, populaţia rămâne fără acoperire, cei care au făcut doar doza a treia ies din zona de acoperire, cei care au făcut acea boală în masă în aprilie iarăşi vor ieşi din zona de acoperire prin boală, deci o să avem o populaţie foarte receptivă.”
Rector Anca Buzoianu, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj: „Ar fi bine ca în locurile aglomerate să fie introdusă, daca nu obligatoriu, recomandată puternic, masca; este o măsură bună”.
–-
Autoritățile române se pregătesc pentru un nou val de COVID care ar putea aduce până la zece mii de cazuri pe zi la sfârșitul verii. Ministrul Sănătății a subliniat că, inclusiv cei care au trecut prin infecția cu Omicron, pot contracta noua varianta BA5. Se pare însă că, deși transmisibilă, această nouă variantă nu dă forme grave de boală.
Alexandru Rafila a prezentat situația infectărilor din ultimele săptămâni și recomandările Ministerului Sănătății în condițiile creșterii numărului de cazuri.
Astfel, sunt recomandate: purtarea măștii de protecție în spații închise aglomerate, în mijloacele de transport în comun, în unitățile sanitare, universității și after school-uri; evitarea spațiilor aglomerate; spălarea mâinilor cu apă și săpun sau cu substanțe antiseptice; igienizarea periodică a mijloacelor de transport în comun; testarea, în cazul în care există simptome.
–-
Ministrul Sănătăţii a declarat luni că vârful valului de infectări cu SARS-CoV-2 în România ar putea fi atins între 14 şi 21 august, la două săptămâni faţă de perioada estimată pentru restul Uniunii Europene.
7.726 de cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 în ultima săptămână, aproape dublu faţă de perioada precedentă
Un număr de 7.726 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în perioada 27 iunie – 3 iulie, a informat, luni, Ministerul Sănătăţii.
În ultima săptămână, numărul infectărilor aproape s-a dublat faţă de săptămâna precedentă (20 – 26 iunie), când s-au înregistrat 3.974 de cazuri.
Conform informării transmise de Ministerul Sănătăţii, 1.307 dintre cazurile noi din ultima săptămână sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
În intervalul 20 – 26 iunie au fost efectuate 18.076 teste RT-PCR şi 56.678 teste rapide antigenice.
ACTUALIZARE 13.00 Declarații Alexandru Rafila, ministrul Sănătății:
- Am trecut în ultimele săptămâni la această raportare săptămânală a cazurilor
- Dacă avem o creștere mare, revenim la raportarea zilnică
- Avem 7726 de cazuri noi în ultima săptămână
- 1307 sunt pacienți reinfectați
- În spitale, avem 922 de persoane internate
- la ATI, 52 de persoane, dintre care jumătate sunt nevaccinate
- La sfârșitul lunii mai avem in jur de 2000 de cazuri
- Apoi a început creșterea, în săptămâna 20 – 26 iunie, apoi cu 80 la suta în săptămâna 27 iunie – 3 iulie
- Evoluția deceselor: nu sunt cifre îngrijorătoare
- Rămâne să vedem care e evoluția deceselor peste 3 săptămâni
- Rata de pozitivitate a crescut în ultima săptămână, e 7,6 la sută din totalul de cazuri, o creștere de 50 la sută față de săptămâna precedentă
- Tulpina Omicron este în continuare dominantă, sută la sută secvențiere
- Reinfectările cu varianta B.A 5 sunt frecvente
- Au trecut 5 luni de la valul inițial și majoritatea celor vaccinați cu 3 doze au cel puțin 6 luni de la încheierea vaccinării, este clar că există o eludare a răspunsului imun, si aceasta subvarianta Omicron, B.A 5, produce infecții
- Estimăm o creștere în perioada următoare, fără să avem posibilitatea unei predicții
- Avem doua scenarii: vârful acestui mini-val val va fi intre 7-10 august, a doua varianta: vârful va fi spre sfârșitul lunii august, început septembrie, cu un număr total de cazuri de 10 mii pe zi
- Rămâne de văzut dacă aceste lucruri se vor confirma
- Prezumția este că vârful va fi la sfârșitul lunii iulie în vestul Europei
- Noi avem un decalaj față de vestul Europei
- Un scenariu rezonabil ar fi ca vârful să fie la noi între 14 si 21 august
- Nimeni nu impune nimic, sunt doar recomandări: utilizarea măștii în spații închise, evitarea aglomerației, igiena mâinilor
- Autoritățile locale ar trebui să aibă în vedere igienizarea periodică a mijloacelor de transport în comun
- Să asigurăm aerisirea spațiilor
- Am recomandat managerilor spitalelor să dispună utilizarea măștilor în spitale
- Vaccinarea este în continuare recomandată mai ales persoanelor vulnerabile care pot face forme mai grave
- O treime din numărul de cazuri a fost în București, apoi sunt Cluj și Brașov
- București rămâne epicentrul
––
Potrivit unor surse guvernamentale, în momentul în care în România se va atinge cifra de 10 mii de cazuri de infectare, guvernul va da o recomandare de purtare a măștii în toate spațiile închise, inclusiv în autobuze.
Estimările și calculele medicilor de la Direcția de Sănătate Publică ajunse pe masa guvernului indică faptul că săptămâna aceasta vom atinge pragul de 10 mii de cazuri de infectare, ceea ce înseamnă că această recomandare de purtare a măștii va fi introdusă, foarte posibil, la finalul acestei săptămâni sau la începutul săptămânii viitoare.
În urmă cu un an, pe 4 iulie 2021, se înregistrau 33 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS CoV – 2.