Rafal Nadal se întoarce pe teren, după ce a ratat participarea la Australian Open din cauza unei accidentări
Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal, care a ratat participarea la Australian Open din cauza unei accidentări suferite la turneul de la Brisbane, ar putea reveni pe teren la turneul ATP de la Doha, din perioada 19-24 februarie.
Campionul spaniol, 37 ani, deținător al 22 de titluri de Grand Slam, revenise la Brisbane după o absenţă de aproape un an. Nadal, care are în palmares un titlu la Doha în 2014 şi o finală jucată în 2016, se află pe lista jucătorilor înscrişi la Qatar Open, potrivit anunțului făcut de organizatori.
Rafael Nadal s-a accidentat în timpul unui meci la turneul de la Brisbane și nu a fost apt să joace meciuri de 5 seturi
La Brisbane, în timpul meciului cu australianul Jordan Thompson, Nadal a mers la vestiar pentru a primi îngrijiri, după ce a simţit dureri în partea superioară a coapsei stângi.
Nu a abandonat, dar australianul a câştigat meciul cu 5-7, 7-6 (8/6), 6-3, după 3 ore şi 25 de minute de joc.
Rafael Nadal s-a retras apoi de la Australian Open, declarând că nu este apt să joace meciuri de cinci seturi.
Spaniolul a suferit anul trecut două operaţii la şold.
Criticat pentru că a devenit ambasador al tenisului în Arabia Saudită
Rafael Nadal a stârnit recent controverse după ce a acceptat să fie numit noul ambasador al tenisului din Arabia Saudită și a anunțat că va lucra pentru promovarea tenisului și a sportului în această țară, în special în rândul generațiilor mai tinere, notează Reuters. Campionul spaniol își va deschide chiar o Academie în Arabia Saudită.
„Arabia Saudită a executat 81 de persoane într-o zi, o femeie a fost condamnată la 34 de ani de închisoare pentru proteste. Femeile sunt discriminate, ateismul și schimbarea orientării sexuale sunt interzise, iar Nadal s-a vândut Arabiei Saudite, este dezgustător”, a scris jurnalistul spaniol Albert Ortega.
În ciuda criticilor, fostul număr 1 mondial nu renunță la planul său. „Oriunde te uiți în Arabia Saudită, poți vedea creștere și progres, iar eu sunt încântat să fac parte din asta”, a declarat Nadal, într-un comunicat. „Continui să joc tenis, deoarece iubesc acest sport. Dar, dincolo de a juca, vreau să ajut sportul să se dezvolte în toată lumea, iar în Arabia Saudită există un potențial real. Copiii de astăzi privesc spre viitor și au o adevărată pasiune pentru toate sporturile. Dacă îi pot ajuta să pună mâna pe o rachetă sau pur și simplu să se pună în formă și să se bucure de beneficiile unui stil de viață sănătos, atunci voi fi fericit că să am o contribuție”, a adăugat campionul.
Citește și: Rafael Nadal nu va participa la Australian Open după ce a suferit o accidentare la Brisbane