Putin l-a demis pe comandantul Forţelor terestre ale armatei ruse și îl numește secretar adjunct al Consiliului de Securitate

Preşedintele rus Vladimir Putin l-a demis pe comandantul Forţelor terestre ale armatei ruse, Oleg Saliukov, potrivit unui decret emis de Kremlin joi, înaintea negocierilor directe cu ucrainenii la Istanbul, relatează AFP.
Oleg Saliukov a fost numit secretar adjunct al Consiliului de Securitate al Rusiei, un important organism consultativ care se întruneşte constant în jurul preşedintelui Vladimir Putin, şi „este eliberat de îndatoririle sale actuale”, se arată în decret.
Secretarul acestui Consiliu de Securitate este fostul ministru al Apărării Serghei Şoigu, care a fost numit anul trecut în această funcţie.
După înlocuirea sa la minister cu un economist de profesie, Andrei Belusov, mai mulţi generali sau oficiali ai apărării au fost arestaţi sub acuzaţia de corupţie.
Kremlinul, la rândul său, a negat orice campanie de epurare, susţinând că este o operaţiune clasică anticorupţie, domeniul de apărare rus fiind afectat de scandaluri de mulţi ani.
Săptămâna trecută, Oleg Saliukov a comandat marea parada militară din 9 mai din Piaţa Roşie, marcând 80 de ani de la victoria asupra Germaniei naziste.
Saliukov a fost comandantul forţelor terestre ruse din 2014. El a supravegheat intervenţia militară în războiul din Siria şi ofensiva pe scară largă împotriva Ucrainei. Înainte de aceasta, el a deţinut funcţia de adjunct al şefului de stat major timp de patru ani.
Preluare: Agerpres