Provocarea “Superman” de pe TikTok bagă copiii în spitale, cu fracturi sau entorse. Unii ajung chiar în sala de operații

4 decembrie 2024, 18:45 (actualizat 4 decembrie 2024, 18:48)

Crește numărul copiilor care ajung cu fracturi în spitalele din țară din cauza provocării de pe TikTok. Atenție, sunt informații și imagini cu impact emoțional! Câteva zeci de copii au ajuns la spital, unii chiar în stare gravă. Cele mai multe dintre videoclipurile publicate sunt filmate în incinta şcolilor sau în curtea acestora. În liceele din București, profesorii deja discută cu elevii pentru a le atrage atenţia asupra riscurilor la care se expun. Medicii avertizează că asemenea provocări sunt periculoase și pot avea consecințe grave.

Provocarea numită Superman, care presupune ca un copil să se arunce cu mâna întinsă în braţele unor prieteni, care uneori îi scapă, face victime în continuare în rândul adolescenților. Încă 16 tineri au ajuns la Spitalul Grigore Alexandrescu, cu entorse şi fracturi.

Raluca Alexandrescu, purtător de cuvânt, Spitalul Grigore Alexandrescu: Trei au avut nevoie de internare pentru că a trebuit intervenit chirurgical. Putem ajunge și la o intervenție chirurgicală destul de complexă, în care se pune o tijă cu care va rămâne mult timp. A mai fost un caz care s-a prezentat la Chirurgie plastică, copilul a venit cu capul de un zid și a avut o plagă la nivelul capului.

Şi la Arad, trei copii care au răspuns aceleiaşi provocări au ajuns la spital, iar 2 dintre ei au nevoie de operaţie. Cei trei au vârste între 11 și 14 ani şi sunt din localităţi diferite.

Constantin Covăsa, medic primar Neurologie, Spitalul Judeţean Arad: Dorim să atragem atenția ca părinții să monitorizeze activitatea în spațiul vitrual. O altă tânără a ajuns în servicul de urgențe, prezentând traumatisme la nivelul coloanei.

Şi la Sibiu, doi copii de 10, respectiv 11 ani, au primit îngrijri, după ce au filmat aceeaşi provocare, iar un tânăr de 15 ani, transferat de la Spitalul Aiud, cu fracturi la ambele mâini, este acum internat în Clinica de Ortopedie Pediatrică.

Elena Walter, purtător de cuvânt IPJ Sibiu: Încurajăm copiii să nu răspundă presiunilor anturajului și să evite participarea la astfel de provocări, care, deși aparent amuzante, le pot pune viața în pericol.

Directoarea Colegiului Ion Luca Caragiale din Capitală le-a cerut profesorilor să discute cu elevii și părinții, tocmai pentru a preveni o situație în care un copil să se rănească.

Andreea Bodea, directorul Colegiului „Ion Luca Caragiale”, Bucureşti: La nivelul acesta lucrurile scapă de sub control și accidentările pot să fie foarte grave. Nici școala, nici părinții nu dețin controlul asupra acestui plastic, ei nu stau non stop fie la școală, fie cu părinții. Le este suficient o jumătate de oră pe rețele de socializare.

Iar Federaţia Părinților recomandă monitorizarea cât mai atentă a activității copiilor în online.

Cătălin Nan, preşedintele Federaţiei Părinţilor: Părinții trebuie să fie la curent cu platformele pe care copiii le folosesc și cu cine interacționează. La fel cum știm că anturajul este foarte important, la fel trebuie să înțelegem că și în online este un anturaj.

Psihologii susţin că nevoia de atenţie şi de apartenenţă la un grup este ceea ce îi determină pe copii să accepte astfel de provocări.

Vă reamintim că la numărul unic 119 puteţi semnala cazurile de abuz, neglijare, exploatare și orice altă formă de violență asupra copiilor.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite