Provocare pe TikTok. Doi părinți își ţin bebelușul într-o cadă cu zăpadă. “Spartan îl fac”. Protecţia Copilului cere sprijinul poliţiei

22 February 2025, 18:40

Imagini şocante cu un bebeluş ţinut forţat de părinţi într-o cădiță cu zăpadă au stârnit un val de revoltă. Copilul plânge în hohote în timp ce părinţii se distrează de reacţia lui. Videoclipul a fost postat in contextul provocării lansate pe Tik Tok în care mai mulţi adulţi care s-au aruncat dezbrăcaţi în zăpadă. Autoritatea pentru Protecţia Drepturilor Copilului s-a autosesizat şi cere sprijinul poliţiei pentru identificarea părinților care și-au chinuit copilul de câteva luni în zăpadă.

Un copil de câteva luni, îmbrăcat sumar, cu mâinile şi picioarele goale este ținut cu forța într-o cădiță plină cu zăpadă. Totul a fost filmat și distribuit pe o rețea socială. Mama râde în timp ce bebelușul plânge în hohote atunci când ea îi freacă mânuțele și piciorușele cu zăpadă.

“Spartan îl fac” este comentariul care însoţeşte videoclipul.

Imaginile au fost intens distribuite pe reţelele de socializare şi au stârnit un val de critici.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie cere intervenţia poliţiei. În plus, atrage atenți să sunt tot mai dese astfel de filmări.

În ultimele zile, mai multe persoane au răspuns provocărilor de pe TikTok şi s-au aruncat dezbrăcate în zăpadă.

Susţinătorii lui Calin Georgescu spun că mersul desculț prin zăpadă, înotul în ape reci de munte călesc organismul împotriva bolilor.

La numărul unic 119 puteţi semnala cazurile de abuz, neglijare, exploatare și orice altă formă de violență asupra copiilor.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă