Protestele continuă la Washington. Localnicii, nemulțumiți de prezenta constantă a patrulelor de poliție
Protestele continuă în capitala Statelor Unite, după ce Donald Trump a decis întărirea forțelor de ordine pentru combaterea criminalității și imigrației ilegale. El a invocat un val de infracțiuni, argument contrazis de statisticile oficiale și de partizanii Partidului Democrat de opoziţie, majoritari în Washington.
Pe străzile capitalei americane, locuitorii nemulțumiți de înăsprirea măsurilor de ordine protestează față de decizia lui Donald Trump. Ei sunt nemulțumiți de prezența constanța a patrulelor de poliție, de mobilizarea Gărzii Naționale și de reţinerea imigranților.
Liderul de la Casa Albă s-a bazat pe o prevedere din Legea privind Autonomia Locală a Districtului Columbia, pentru că administraţia să să preia controlul asupra poliţiei din Washington. Deși legea limitează acest control la 30 de zile, președintele vrea să prelungească perioada. Teoretic, ar avea nevoie de aprobarea Congresului.
Donald Trump, preşedintele SUA: Dacă este o urgență națională, putem face asta fără Congres. Dar ne așteptăm să ajungem în fața Congresului foarte repede. Vom avea nevoie de un proiect de lege privind criminalitatea pe care să-l propunem și care se va referi inițial la Districtul Columbia, Îl vom folosi drept un exemplu foarte pozitiv și vom solicită prelungiri pentru asta, prelungiri pe termen lung, pentru că nu poți rămâne la 30 de zile.
Președintele Trump a invocat necesitatea urgentă de a reduce criminalitatea când a dispus că sute de polițiști și membri ai Gărzii Naționale să controleze străzile capitalei americane. Rapoarte ale Departamentului de justiție și ale poliţiei din Washington arată că infracțiunile violente au scăzut cu 35% din 2023 şi au atins rata cea mai scăzută din ultimii 30 de ani.

