Proteste de amploare în Turcia, faţă de arestarea primarului din Istanbul. Erdogan neagă orice amestec. Peste 300 de persoane au fost reținute

22 martie 2025, 19:25 (actualizat 22 martie 2025, 19:28)

În Turcia s-au intensificat conflictele între forțele de ordine și demonstranții care îl susțin pe primarul arestat al Istanbulului. Protestatarii cer eliberarea acestuia și îl acuză pe președintele Turciei de fabricarea unui proces.

Acesta a negat orice amestec în procedura judiciară împotriva edilului din Istanbul și a avertizat că nu va tolera mișcările de stradă. Peste 300 de persoane au fost reținute.

Edilul din Istanbul este prezentat la aceasta ora instanței de judecata.

Ministerul român de Externe a emis o atenționare de călătorie pentru Turcia și recomandă verificarea cu atenție a traseului și a destinațiilor, pentru a evita  zonele aglomerate din marile orașe ale Turciei.

Zeci de mii de oameni au ieşit pe străzi în peste 10 oraşe ale Turciei.

În Istanbul, Ankara şi Izmir au fost conflicte violente cu forţele de ordine.

Ministrul de Interne al Turciei a anunţat că 343 de persoane au fost reţinute şi anchetate.

Poliţia a folosit tunuri cu apă, gloanţe de cauciuc şi gaze lacrimogene pentru a dispersa manifestanţii. Aceştia au improvizat baricade şi le-au dat foc.

Revoltele au pornit în urmă cu trei zile, după arestarea primarului Istanbulului, Ekrem  Imamoglu.

Protestatarii cred ca acuzaţiile grave care i se aduc edilului, corupţie şi sprijinirea terorismului, sunt motivate politic.

Figura politică proeminentă, Imamoglu a devenit principalul adversar al preşedintelui Erdogan.

Primarul din Istanbul urma să fie nominalizat candidat la preşedinţie de principalul partid de opoziţie. 100 de membri ai formaţiunii au fost arestaţi împreună cu Imamoglu.

Primarul Istanbulului respinge acuzaţiile penale, iar preşedintele Turciei neagă implicarea în procedura judiciară împotriva acestuia.

Drumul lui Imamoglu către candidatura la alegerile prezidenţiale din 2028 pare, deocamdată, compromis. El a rămas şi fără diploma universitară, care i-a fost anulată de regimul Erdogan. Studiile superioare sunt obligatorii pentru un candidat la preşedinţia Turciei.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă