Propunerea de premier a PSD-ALDE, Mihai Tudose, acceptată de președinte. Propunerea PMP: Siegfried Mureșan. Filmul consultărilor
UPDATE Ora 20.00 Președintele Klaus Iohannis a acceptat propunerea PSD-ALDE. „Îl desemnez pe domnul Tudose ca viitor prim-ministru”
Consultări la Palatul Cotroceni
ORA 18.47 Declarații Varujan Pambuccian
- Grupul nostru parlamentar așteaptă decizia președintelui
- Evident că nu am avut nicio propunere de prim-ministru, ar fi absurd ca un grup mic să vină cu o propunere
- A fost o discuție de informare reciprocă
- Grupul nostru probabil că va merge la fel de neunitar ca și la votul cu moțiunea
- Acolo era PSD contra PSD (…) aicea vorbim de guvernul României, este cu totul altceva
- Persoana primului ministru e importantă, dar mai important e cabinetul; de multe ori e mai important ca persoana primului ministru
- Noi nu am negociat cu nimeni în zona asta – nici cu cei din zona PSD-ului, nici cu cei din zona opoziției
ORA 18.32 La consultări au intrat reprezentanții grupului parlamentar al minorităților naționale.
ORA 18.27 Declarații Kelemen Hunor după consultările cu președintele Klaus Iohannis
- În primul rând am vorbit despre această situație politică, criză politică, spuneți-i cum doriți, și am spus că la votul de săptămâna trecută, votul dat pe moțiunea de cenzură, am văzut cu toții că există majoritate
- Este adevărat că o majoritate mai subțire decât acum o jumătate de an, dar există o majoritate și principiul majorității trebuie să funcționeze în continuare
- Majoritatea trebuie să aibă posibilitatea și are dreptul de a propune un guvern și de a asigura un sprijin parlamentar și de a guverna
- De aceea, din acest punct de vedere, noi nu avem nicio propunere de premier, nu facem parte din majoritate și nu se pune problema să intrăm în coaliție, să facem parte din executiv
- Este adevărat că avem o înțelegere cu PSD-ALDE de colaborare parlamentară și vom face o primă analiză a colaborării noastre după sfârșitul sesiunii de primăvară, deci după 30 iunie
- Votul pe noul guvern probabil că va fi în interiorul sesiunii de primăvară
- Noi nu excludem să susținem guvernul la învestitură și să avem o colaborare parlamentară în continuare, foarte punctual fiindcă, și aici intru în al doilea subiect despre care am discutat cu domnul președinte Iohannis, fiindcă relația majorității cu minoritățile etnice, în cazul nostru cu comunitatea maghiară, este de actualitate dar nu se rezolvă de la o zi la alta
- Trebuie să purtăm un dialog în primul rând cu cei care se află la guvernare, trebuie să existe o colaborare în cazul nostru la nivel parlamentar, și bineînțeles un dialog și cu opoziția fiindcă este un subiect care ne interesează pe toți, nu este apanajul majorității și nici apanajul opoziției
- Noi am spus domnului președinte concluziile noastre în ceea ce privește criza politică și ceea ce s-a întâmplat săptămâna trecută
- Noi nu am negociat nimic ilegal, nimic neconstituțional, nimic imoral, toate aceste proiecte sunt pe agenda Parlamentului – un proiect de 12 ani de zile, deci nu este nou, a fost discutat, dezbătut, cum doriți dvs., din 2015 până în ziua de azi – legea minorităților, celelalte proiecte au fost depuse transparent și asumat
- Deci din acest punct de vedere nu avem niciun reproș
- Sunt convins că dacă am fi venit cu un singur proiect, reacția, isteria anti-maghiară ar fi fost la fel
- Nu e bine și noi considerăm că trebuie să existe un dialog și, dacă se poate, acest dialog trebuie purtat cu toți cei care sunt în Parlamentul României, dar și cu societatea civilă și cu formatorii de opinii, fiindcă nu avem gânduri ascunse, nu avem niciun interes de a leza interesele majorității, dar avem obligația de a susține drepturile comunității maghiare
ORA 18.02 Reprezentanții UDMR discută cu președintele Klaus Iohannis.
ORA 17.45 Traian Băsescu a confirmat la finalul consultărilor cu președintele Klaus Iohannis că propunerea de premier din partea PMP este Siegfried Mureşan. „Eu cred că propunerea noastră reprezintă generația Macron, dar și generația Trudeau din Canada”.
„Cred că am făcut o propunere care să corespundă nu numai portretului robot al lui Dragnea și al domnului președinte Iohannis. Propunerea noastră corespunde portretului robot al oricărui cetățean român. Un politician tânăr, de succes dacă a fost desemnat purtător de cuvânt al PPE-ului, un politician care deja este extrem de experimentat în utilizarea și alocarea banilor europeni, fiind vicepreședinte al Comisiei de buget, un politician care s-a bătut foarte mult în Parlamentul European și în Comisia de buget a Parlamentului European pentru alocarea de fonduri Republicii Moldova”, a subliniat Traian Băsescu.
„Vă pot spune care este opinia noastră despre desemnarea pe care a făcut-o PSD-ul – este o desemnare ratată, care după mine este destinată să-l atragă pe președintele Iohannis într-o capcană aunei desemnări ratate”, a adăugat Traian Băsescu. „Eu cred că nici Dragnea nu speră ca domnul președinte Iohannis să cadă în această capcană”, a conchis fostul președinte.
ORA 17.27 Delegația PMP a intrat la consultările cu președintele Klaus Iohannis.
Traian Băsescu a anunțat pe Facebook că PMP a propus preşedintelui Iohannis nominalizarea lui Siegfried Mureşan pentru funcţia de prim ministru – „europarlamentar PMP, 36 de ani, generaţia Macron şi Trudeau (PM Canada)”.
„Sperăm că propunerea PMP va întruni votul tuturor partidelor membre ale Partidului Popular European, al cărui purtător de cuvânt este (PNL, UDMR, PMP), dar şi al USR”, a mai scris Traian Băsescu pe Facebook.
ORA 17.22 Declarații la finalul consultărilor cu reprezentanții USR:
- Nu vom susține sub nicio formă un guvern PSD, cu atât mai puțin nominalizarea domnului Tudose, despre care știm că este dovedit de plagiat
- Suntem dispuși să susținem un guvern non-PSD cu anumite condiții
- Condițiile pe care noi le impunem sunt continuarea luptei anticorupție, nominalizarea unui ministru la Justiție din partea USR sau din afara USR, dar care să garanteze că nu se atinge nimeni de justiție și modificarea legii electorale, și anume alegerea primarilor în două tururi
- Dacă se conturează o majoritate, noi suntem dispuși să o susținem dacă va fi un guvern non-PSD
- Au fost discuții informale cu PNL, cu UDMR
- A fost o discuție pur informală, eu venind astăzi la București am ținut să deschid căile de comunicare și cu UDMR și cu PNL
- Au spus că o să transmită mesajul lor direct președintelui
- Analiza USR este că guvernul Grindeanu a căzut pe linia justiției din pricina faptului că asaltul împotriva statului de drept nu a reușit
- Prognosticul nostru este că în cazul unei nominalizări a unui prim ministru PSD și al unui guvern PSD-ALDE, acest asalt va continua și de aceea USR se pronunță cu fermitate împotriva instalării unui nou guvern PSD-ALDE la cârma guvernului României
- Considerăm că în această situație, pentru a păstra independența justiției, USR este partidul cel mai în măsură să nominalizeze un ministru al Justiției
ORA 17.00 Încep consultările cu Uniunea Salvaţi România.
ORA 16:20 Delegația PNL a ieșit de la consultările cu președintele Klaus Iohannis.
Ludovic Orban, președintele PNL:
– Poziția noastră a fost aceea că PNL este oricând pregătit să-și asume răspunderea guvernării, dar doar în baza unei majorități parlamentare solide, coerente, care să permită punerea în practică a unui program de guvernare liberal, care să asigure dezvoltarea României.
– În discuțiile, negocierile pe care le-am purtat cu formațiunile politice, altele decât PSD, nu s-a reușit degajarea unei astfel de majorități din diferite motive și din diferite poziții, ca atare așteptăm decizia președintelui.
– Nu facem politică ca să ne aflăm în treabă. Propui un premier atunci când ai în spate votul unei majorități certe de cetățeni români și, de asemenea, când ai capacitatea de a obține sprijinul parlamentar din partea unei majorități certe, stabile și coerente.
– PNL, prin decizia Biroului politic, a exclus PSD-ul de la orice fel de discuții care să privească formarea unei majorități și de asemenea am hotărât că vom vota împotriva oricărui guvern care conține PSD în el.
ORA 16:00 Delegația PNL, formată din cinci persoane, a intrat la consultări. Au venit la discuții, fără o propunere de premier, preşedintele formaţiunii, Ludovic Orban, şi cei patru prim-vicepreşedinţi: Raluca Turcan, Mircea Hava, Ilie Bolojan şi Iulian Dumitrescu.
ORA 15:15 Delegația PSD – ALDE a ieșit de la consultările cu președintele Klaus Iohannis, după aproximativ 15 minute, și nu a făcut declarații presei.
ORA 15:00 Au început consultările cu partidele parlamentare la Palatul Cotroceni. Conform programului, prima delegație este cea a PSD și ALDE, formată din Liviu Dragnea și Călin Popescu – Tăriceanu.
Mihai Tudose este propunerea PSD pentru funcția de premier
ORA 14:00 Declarații după ședința CExN al PSD
„Au reieșit șase posibile propuneri pentru funcția de prim-ministru: Mihai Fifor, Lia Olguța Vasilescu, Carmen Dan, Marcel Ciolacu, Adrian Țuțuianu și Mihai Tudose. Fiecare dintre ei mi-a spus care este poziția lor, punctul lor de vedere. Din diverse motive, au declinat această susținere din partea colegilor. În final, am ajuns să discutăm în Comitetul Executiv Național propunerea ca Mihai Tudose să fie prim-ministru al României. A fost, după mult timp, o discuție serioasă în CExN, nu dură, chiar profundă pe alocuri. În final, patru colegi s-au abținut. Am votat să mergem la Cotroceni cu propunerea ca Mihai Tudose să fie prim-ministrul României”, a declarat președintele PSD, Liviu Dragnea, la finalul CExN.
„Convingerea mea este că nu are dublă comandă. Cu excepția celor patru colegi, cărora le respect opțiunea și votul, se pare că și ceilaliți colegi nu au părerea că Mihai Tudose are dublă comandă”, a răspuns Liviu Dragnea la întrebările jurnaliștilor.
„Și Victor Ponta a fost acuzat de plagiat și a fost un premier foarte bun”, a răspuns liderul PSD la întrebările jurnaliștilor privind acuzațiile de plagiat la adresa lui Mihai Tudose.
„Îmi exprim speranța că președintele României va accepta propunerea”, a mai spus Liviu Dragnea.
ORA 13:00 S-a dat votul în CExN al PSD: Mihai Tudose este propunerea pentru funcția de premier, cu care PSD și ALDE merg la consultări la Cotroceni. Nu a fost un vot în unanimitate, au existat și patru abțineri pentru această nominalizare, a transmis corespondentul TVR Andreea Dumitrescu pentru Telejurnalul de pe TVR2.
Ceilalți cinci care se aflau pe lista scurtă a propunerilor PSD pentru funcția de premier au refuzat să își asume această responsabilitate: Mihai Fifor, Adrian Țuțuianu, Marcel Ciolacu, Carmen Dan, Lia Olguța Vasilescu.
Poziția ALDE: „PSD este îndreptățit să facă propunerea pe care o consideră potrivită”
ORA 13:00 Potrivit surselor noastre, și cei de la ALDE ar fi de acord cu propunerea lui Mihai Tudose pentru funcția de premier, a transmis Andreea Dumitrescu, pentru emisiunea „Aici, Acum”, pe TVR1.
„Sunt tot felul de speculații în spațiul public. Nu pot să mă bazez pe speculații, bârfe, aprecieri fără suport. În ceea ce privește calitățile care îl recomandă (nr. pe Mihai Tudose) pentru funcția de prim-ministru, PSD este cel mai îndreptățit să facă această analiză și să facă propunerea pe care ei o consideră potrivită”, a declarat președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.
ORA 12:00 Mihai Tudose este numele care va fi supus la vot în cadrul Comitetului Executiv al PSD pentru funcția de premier. El va fi cel mai probabil propunerea care va fi înaintată președintelui Klaus Iohannis. Încă nu s-a dat acest vot, a transmis corespondentul TVR Andreea Dumitrescu.
Liviu Dragnea: PSD are cinci-șase variante de premier
ORA 10:00 PSD are cinci-șase variante de nume pentru funcția de prim-ministru, iar Carmen Dan este una dintre propuneri, a anunțat, luni dimineață, președintele PSD, Liviu Dragnea.
„Au reieșit cinci-șase variante pentru postul de prim-ministru. Am discutat cu fiecare dintre ei și se degajează o soluție, pe care vreau să o propun în CExN”, a declarat președintele PSD, Liviu Dragnea.
Întrebat dacă președintele Klaus Iohannis va accepta propunerea PSD, Liviu Dragnea a răspuns: „Teoretic, ar trebui să accepte. Poziția (nr. președintelui) a fost una corectă. Cred că vrea stabilitate ca și noi”.
„Guvernul nou trebuie să recupereze întârzierile”, a mai precizat liderul PSD și a subliniat că PSD și ALDE au majoritate parlamentară.
PSD validează în CExN propunerea de premier
ORA 09:00 Liderii PSD vor veni, în mai puțin de o oră, la sala de grup unde va avea loc ședința CExN, în care se va discuta propunerea de premier care va fi înaintată președintelui Klaus Iohannis. Vor fi propuse mai multe nume – lideri ai partidului au spus că este posibil să se ia în discuție opt variante, patru sau cinci. În final se va ajunge la un vot și această propunere va fi înaintată președintelui, a transmis corespondentul TVR Andreea Dumitrescu, de la Palatul Parlamentului.
Viitorul premier va avea zece zile să formeze un nou Guvern.
„Nume pe lista scurtă a propunerilor de premier – bursa zvonurilor”
„PSD caută premier „corect, responsabil, care să nu fie aventurier, să fie cinstit și cu viziune”
În PNL se discută de alegeri anticipate, USR revendică Ministerul Justiției, iar Traian Băsescu susține că președintele Iohannis ar trebui să trimită PSD în opoziție.
Programul consultărilor
Potrivit Administrației Prezidențiale, programul consultărilor de luni de la Cotroceni este următorul:
• Ora 15:00 – Partidul Social Democrat (PSD) și Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE);
• Ora 16:00 – Partidul Naţional Liberal (PNL);
• Ora 17:00 – Uniunea Salvaţi România (USR);
• Ora 17:30 – Partidul Mişcarea Populară (PMP);
• Ora 18:00 – Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR);
• Ora 18:30 – Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale.