Sâmbătă 21 iunie 2025 | București 27˚C / Cer variabil

Proiectul de lege privind pensiile magistraţilor a primit undă verde în comisii

22 aprilie 2025, 21:12 (actualizat 22 aprilie 2025, 21:14)

Proiectul de lege privind pensiile magistraţilor a primit undă verde în comisiile pentru munca si pentru buget-finanţe din Camera Deputaţilor. Iar mâine va fi supus votului în plen. Reforma pensiilor speciale este o condiţie obligatorie pentru accesarea banilor din PNRR, iar o tranşă de 230 de milioane de euro a fost deja blocată de Comisia Europeană, din această cauză.

Potrivit proiectului de lege inițiat de liderii coaliției de guvernare, judecătorii și procurorii vor ieși la pensie la 65 de ani, și nu la 48 de ani, ca acum.

Iar valoarea pensiei va scădea la 65% din media salariilor din ultimii doi ani, față de 80%, cum este în prezent.

Deputații din comisia pentru buget-finanțe au votat în favoarea proiectului.

Miklos Zoltan, deputat UDMR, vicepreşedintele Comisiei pentru buget-finanţe: Percepția asta este, stimați colegi, că unii au anumite privilegii, mai degrabă nemeritate decât meritate, și, până la urmă, aceste privilegii cumva erodează încrederea în justiție.

Claudiu Năsui, deputat USR: Avem o categorie foarte mare de oameni care iau aceste pensii noncontributive, toată lumea merge după un set de reguli, dar unii care au fost speciali, în sensul în care li s-au dat legi speciale, merg după alte reguli.

Într-o intervenție online, deputatul USR Adrian Echert a atras atenția că proiectul este neconstituțional și că va fi respins de CCR. O posibilitate care nu a fost exclusă nici de reprezentanții puterii.

Adrian Câciu, deputat PSD: Tot stăm să vedem cum CCR, atunci când e vorba de drepturile proprii, începe să intervină și să ne spună cum nu suntem noi în stare să facem o lege constituțională.

Unii reprezentanți ai opoziției au cerut dreptate pentru militarii în rezervă, care au pensii de serviciu mult mai mici decât cele ale magistraților.

Ioana Ramona Bruynseels, deputat AUR: Noi vom vota pentru, dar aș dori totodată, pentru că vorbim de pensii de serviciu, să nu uităm de militarii rezerviști, pe care în continuare îi lăsăm deoparte.

CSM a avizat negativ proiectul, susținând că acesta va încuraja un val de pensionări în sistem.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite