Proiectul de buget, luat la bani mărunţi. Premierul şi preşedintele PSD au reîmpărţit banii pentru ministere

24 ianuarie 2017, 09:49

În acelaşi timp se reduc cheltuielile pentru bunuri şi servicii, pentru ca banii să fie direcţionaţi către investiţii.

Şi pentru Administraţia Prezidenţială şi SRI bugetele au fost micşorate.

Premierul Sorin Grindeanu şi preşedintele PSD, Liviu Dragnea, au chemat azi miniştrii la raport.

Cel de la Finanţe a fost criticat dur. Premierul şi liderul PSD sunt nemulţumiţi de cum s-au împărţit banii în prima variantă de lucru.

Discuţiile cu miniştrii continuă, iar proiectul de buget ar urma să fie aprobat spre sfârşitul săptămânii.

ACTUALIZARE Telejurnal 14.00 Sunt discuţii extrem de tensionate, pentru că nemulţumirea este foarte mare legată de forma actuală a proiectului de buget, transmite Andreea Dumitrescu, reporter TVR.

Liderul PSD Liviu Dragnea este la sediul partidului din Băneasa încă de la ora 09.00, alături de prim-ministrul Sorin Grindeanu. Cei doi se întâlnesc pe rând cu miniştrii din guvern.

La prânz, la sediul PSD au venit ministrul Cercetării şi Inovării, Şerban Valeca, şi ministrul Apelor şi Pădurilor, Adriana Petcu. Au stat preţ de câteva minute, după care au plecat.

Liviu Dragnea a subliniat luni seară că şi el, şi premierul sunt nemulţumiţi de propunerile din proiectul Ministerului Finanţelor Publice pentru anumite instituţii, printre care SRI şi Administraţia Prezidenţială.

„Şi eu şi primul-ministru, întorcându-ne în ţară, am fost destul de nemulţumiţi, constatând că ceea ce am stabilit noi la plecarea din ţară nu s-a reflectat în proiectul de buget. Drept pentru care, astăzi, şi eu şi premierul am stat toată ziua la discuţii cu ministrul de Finanţe şi cu încă vreo câţiva membri ai Cabinetului, iar începând de mâine (marţi – n.r.), de la ora 9.00, fiecare ministru este chemat pentru a se rediscuta bugetul şi pentru a se rediscuta şi bugetul altor instituţii neguvernamentale. Noi am luat o decizie de a reduce acolo unde se poate şi cât se poate bugetele şi de a suplimenta şi a susţine financiar toate prevederile din programul nostru de guvernare”, a declarat Liviu Dragnea la un post de ştiri citat de Agerpres.

Întrebat unde au fost identificate cele mai mari „probleme” privind bugetele ordonatorilor principali de credit, Dragnea a răspuns: „În primul rând, nu am înţeles nici eu, nici premierul, de ce a trebuit să se mărească bugetul SRI-ului, în condiţiile în care, bun, poate SRI nu putea să aibă o reducere aşa cum am dat eu semnalul de la Cameră de 17,8%”.

„‘De ce s-a mărit bugetul SRI-ului? Nu am înţeles de ce la Administraţia Prezidenţială a fost doar 4% reducere. Nici eu, nici premierul nu am primit răspunsuri serioase, răspunsuri argumentate, urmând ca mâine (marţi – n.r.) să se reia discuţiile. Nu avem o problemă cu o instituţie anume (…) Sigur, eu am fost invitat la aceste discuţii şi o să fiu invitat şi mâine, pentru că, până la urmă, bugetul vine la Parlament şi eu zic că e mai bine ca proiectul de buget să plece în regulă de la Guvern, decât să-l modificăm noi în Parlament”, a subliniat Liviu Dragnea.

„Pe mine mă interesează, ca şi pe prim-ministru, ca programul de guvernare să fie finanţat, nu alte lucruri pe care noi nu le-am asumat în campania electorală. Şi atunci trebuie să se explice, trebuie să se argumenteze fiecare propunere bugetară (…) pentru a se vedea unde se duc banii şi de ce trebuie să se ducă banii acolo, în condiţiile în care, an de an, la unele instituţii bugetul a crescut foarte mult, în aşa fel, încât la unii, faţă de acum câţiva ani de zile, este dublat. Noi trebuie să avem o altă politică, pentru că de aia ne-au votat oamenii, să avem dezvoltare economică, să avem creştere de salarii, de pensii, să avem relaxări fiscale, să alocăm bani serioşi pentru investiţii”, a mai adăugat Dragnea.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite