Producătorul finlandez de blindate Patria cere ajutorul guvernului de la Helsinki pentru contracte cu Ucraina

Război Ucraina
Război Ucraina
13 septembrie 2023, 14:15

Ucraina urmează să găzduiască în lumile următoare o reuniune a industriei de armament, pentru a încuraja mai multe firme să producă arme în ţară. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat pe 23 august, cu ocazia unei vizite a premierului finlandez Petteri Orpo, că ţara sa ar fi foarte interesată să producă vehicule blindate de marcă finlandeză.

Directorul general al Patria, Esa Rautalinko, a explicat însă agenţiei citate că acordarea unei licenţe de producţie în Ucraina ar constitui un mare risc. „Nu trebuie să uităm că efectuarea unui audit, care cel puţin pentru noi este un proces foarte versatil şi profund, într-o ţară aflată în război, este aproape imposibilă”, a susţinut el într-un interviu.

El a menţionat lanţurile de aprovizionare complexe din industria de armament, permisele de export şi dificultăţile de obţinere a finanţării şi asigurărilor pentru o zonă de conflict, precum şi unele probleme cu care se confruntă vânzările directe şi producţia sub licenţă, pe lângă riscul unor atacuri cu rachete.

„Aceste riscuri sunt groaznic de mari pentru a fi suportate de orice companie pe cont propriu”, a spus Rautalinko, cerând unor state – inclusiv Finlanda – să devină oficial parteneri la vânzările de armament către Ucraina.

În prezent, ucrainenii primesc cea mai mare parte a echipamentelor militare din stocurile aliaţilor, însă acestea se reduc, iar Kievul caută modalităţi de a-şi asigura continuitatea furnizării.

Transportoarele blindate 6×6 şi 8×8 pentru care este cunoscută compania Patria au fost surprinse în imagini din satelit pe fronturile din Ucraina, în luptă cu forţele invadatoare ruse, ceea ce arată că unele vehicule de acest tip au fost deja donate.

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a afirmat la 1 aprilie că Ucraina a comandat 100 de vehicule blindate Rosomak produse în Polonia sub licenţă Patria şi finanţate de Uniunea Europeană şi Statele Unite.

Rautalinko a declarat că Patria „sprijină ferm” astfel de planuri, însă dialogul se poartă între guverne. El a cerut Europei să facă planuri pe termen lung pentru a asigura fluxul de echipamente către Ucraina. „Au fost multe discuţii despre capacitatea (de producţie) de acolo, dar după părerea mea întrebarea care contează este pentru ce comenzi pe termen lung trebuie să ne pregătim”, a arătat el.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite