Primul summit Marea Britanie-Uniunea Europeană, la cinci ani de la Brexit. Dreptul de pescuit pentru vasele europene în apele teritoriale britanice a fost extins cu 12 ani
La Londra a avut loc primul summit Marea Britanie-Uniunea Europeană, la cinci ani de la Brexit. Potrivit analiștilor politici și economici, reuniunea a avut drept obiectiv resetarea relațiilor dintre Londra și Bruxelles. Marea Britanie și Uniunea Europeană au fost de acord să colaboreze în cadrul unui acord pentru că tinerii britanici și cei de pe continent să locuiască și să își găsească locuri de munca mai ușor înăuntrul Uniunii și în afara ei.
Premierul britanic Keir Starmer i-a întâmpinat la Londra pe președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen și pe președintele Consiliului European, Antonio Costa.
Cele două părți au luat decizii importante, în special din punct de vedere economic. De exemplu, dreptul de pescuit pentru vasele europene în apele teritoriale britanice a fost extins cu 12 ani, o măsură pentru care a insistat Franța.
Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene: „Întoarcem o pagină. Deschidem un nou capitol în relaţia noastră unică. Aceasta este povestea unor parteneri istorici şi naturali care stau unul lângă altul pe scena mondială, care înfruntă aproape aceleaşi provocări, urmărind aceleaşi obiective, cu aceeaşi gândire, partajând aceleaşi valori. Şi astfel, căutăm soluţii care sunt benefice pentru popoarele noastre şi stăm umăr la umăr când trebuie să găsim soluţii. Colaborarea dintre cele două părți se extinde și la proiecte de apărare.”
Keir Starmer, premierul britanic: „Am încheiat, de asemenea, un nou parteneriat de apărare şi securitate pentru a întări cooperarea şi securitatea noastră, care este vitală în această eră nouă periculoasă. Şi va deschide o cale pentru a coopera cu noul fond de apărare al UE, oferind noi oportunităţi pentru industria noastră de apărare.”
Acest pact de securitate și apărare permite Londrei acces la fonduri europene în valoare de 150 de miliarde de lire sterline.