Primele discuții la Guvern cu reprezentanții magazinelor, despre plafonarea adaosului comercial. Nu s-au stabilit cifre, doar o listă sumară de produse de bază: carne, lapte, ouă, legume, fructe, pâine
Carnea, laptele și produsele lactate, pâinea și produsele de panificație, legumele proaspete, uleiul și mălaiul sunt pe lista alimentelor vizate de o posibilă plafonare a adaosului comercial. După discuțiile avute cu premierul, reprezentanţii marilor magazine au dat puține detalii.
George Bădescu, președinte Asociația Marilor Rețele Comerciale: Au fost niște discuții generale, pentru a ține acest fenomen al inflației sub control, în ideea de a păstra puterea de cumpărare a consumatorului din România. Nu s-a discutat pe cifre concrete.
Lista finală cu produsele pentru care va fi plafonat adaosul comercial va fi gata abia joi. În ședința de guvern de joi, actul normativ care introduce măsurile de plafonare va intra într-o primă lectură. Plafonarea se va face pe întregul lanț, încă de la procesator.
Măsura se va aplica limitat, pe șase luni. Când va intra în vigoare, rămâne de stabilit.
Marcel Ciolacu, premierul României: (n.r., întrebare: Cu cât v-ați dori să scadă prețul la produse?) Cât mai mult.
Propunerea Executivului e însă intens criticată.
Ioan Ladoși, preşedinte Asociaţia Producătorilor de Carne din România: Din punctul nostru de vedere, orice fel de plafonare la nivel de retail se va duce în cascadă către producător, în sensul că tot ceea ce se reduce pe lanţ, de la retail până la producător, va ajunge de fapt în cârca fermierului. Este o abordare politicianistă.
Ovidiu Gheorghe, preşedinte Asociaţia Companiilor de Distribuţie de Bunuri din România: Nu credem că Guvernul condus de prim-ministrul Ciolacu are în intenţie să aducă falimentul a peste 30.000 – 40.000 de magazine mici. Sunt afaceri de familie în care el cară marfa, ea vinde sau invers. O micşorare a acelor adaosuri comerciale va duce cu siguranţă la faliment în lanţ.
În magazine, spre exemplu, pâinea are un adaos comercial de 80%. Uleiul, de peste 70%. O reducere ar trebui să aducă o ieftinire a produselor. Dar economiștii atrag atenția că vor fi și efecte negative.
Christian Năsulea, profesor de Economie: Vom vedea produse care dispar de pe rafturi, prețuri care eventual vor fi mai mari decât cele pe care le avem în prezent. Ce sper eu este că toată această discuție legată de plafonare să fie o neînțelegere.
Radu Ciobanu, profesor de economie, Academia de Studii Economice: O diminuare a marjei de profit nu va duce decât în situația în care vom avea anumite penurii de produse. Pentru că e clar că producătorii nu o să dorească să producă dacă nu au niciun profit, nu are sens. Cât vor fi stocuri, da, măsura poate fi validă pentru stocuri existente, dar pentru noi stocuri, producție nouă, automat această măsură va duce la diminuarea ofertei pe piață.
Ținta Executivului, în primele șase luni de guvernare, este de a reduce inflația la 8 procente până la finalul acestui an.
––––––––––––––––––––––––––––––––––––-
ACTUALIZARE Discuția dintre reprezentanții Guvernului și cei ai magazinelor nu s-a axat pe cifre concrete, a declarat, la ieșirea de la Palatul Victoria, George Bădescu, director executiv al Asociației Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR).
George Bădescu: S-a făcut un sumar al produselor care ar putea să intre. E vorba de produsele de bază, definite prin codul CAEN: carne, lapte, ouă, legume, fructe, produse de panificație. Încă nu am ajuns foarte departe, a fost o discutie exploratorie. Decizia va fi luată pentru tot lanțul, nu se va limita doar pentru comercianți.
Potrivit directorului AMRCR, „este necesar să vedem formulele prin care inflația să ajungă la o singură cifră” și „să păstrăm puterea de cumpărare în zona produselor de bază”.
Discuțiile au fost axate pe stabilirea unui mecanism funcțional agreat între Guvern și mediul privat, pentru reducerea prețului la produse alimentare de bază, a completat Guvernul, într-un comunicat.
Primul pas al acestor măsuri ar fi definirea unei liste de produse de bază. S-a stabilit ca până joi, pe fiecare categorie de produse de bază să se vină cu o listă de produse. Apoi se vor discuta și procente.
––––––––––––––––––––––––––––––––––
Principalele alimente care se vor afla pe lista pentru plafonare sunt laptele și produsele lactate, pâinea și produsele de panificație, carne, uleiul şi fructele proaspete.
Planul Executivului este să plafoneze prețul pe întregul lanț, de la producător, la furnizor și până în momentul în care produsul ajunge la raft. Măsura reducerii adaosului comercial ar urma să fie aplicată pentru o perioadă limitată, de șase luni.
Ținta Guvernului, în primele șase luni de guvernare, este de a reduce inflația la 8 procente, asta înseamnă până la finalul acestui an.
O schemă de ajutorare a consumatorilor vulnerabili ar putea să fie foarte utilă pentru aceștia, însă nu știm cum s-ar putea face o astfel de schemă fără să complice și fără să perturbe în mod semnificativ lanțurile de aprovizionare și modul în care funcționează piața. Cu certitudine, dacă se va ajunge la o schemă de plafonare, de limitare prin lege, cu forța a prețurilor, vom vedea efecte negative, produse care dispar de pe rafturi, prețuri care eventual vor fi mai mari decât cele pe care le avem în prezent, în momentul acela în care produsele merg către piața neagră, pentru că ele nu mai sunt tranzacționabile la vedere pe piața oficială. Ce sper eu este că toată această discuție despre plafonare este o neînțelegere, a declarat, la TVR Info, Christian Năsulea, profesor de economie mondială.
Se va aplica pe intreg lanțul, este necesar să vedem formulele prin care inflația să ajunga la o singura cifră și să păstrăpm puterea de cumpărare în zona produselor de bază.