Primele concluzii de la necropsia în cazul lui Petrică Mîțu Stoian: moartea ar fi venit după un șoc traumatic, ruptură de alveole pulmonare

10 noiembrie 2021, 21:03

În dosarul privind moartea artistului Petrică Mitu Stoian, polițiștii au început audierile membrilor familiei și a apropiaților artistului. Vor răspunde întrebărilor procurorilor și reprezentanții Clinicii Nera, unde Petrică Mîțu Stoian urma să facă tratamentul cu oxigen hiperbar, cei ai Spitalul Orășenesc Oravița și ai Spitalul Județean de Urgență Reșița, unde artistul a ajuns când a început să se simtă rău. Ministrul Sănătății ar putea trimite Corpul de control la această clinică.

Lacrimi și durere în ziua despărțirii de Petrică Mîțu Stoian

CSEKE ATTILA, ministrul Sănătății: Corpul de control e ancorat în multe controale, inclusiv legate de emiterea acelor adeverințe prin care o parte a personalului medical și-a găsit scutire de la a trata pacienți cu SARS-CoV-2. Aștept acest control și cum se finalizează, putem demara și alte controale.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, necropsia ar fi stabilit că decesul artistului ar fi fost cauzat de un șoc traumatic – ruptură de alveole pulmonare. Oficial însă procurorii nu au oferit nicio informație. Nici reprezentanții clinicii la care Petrică Mîțu Stoian făcea tratament de recuperare nu au mai oferit detalii despre acest caz. Au comunicat doar că artistului i se făcuseră toate investigațiile necesare și că nu fuseseră probleme.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

România, la un pas de epidemie de gripă