Primarul Timișoarei nu vrea ca vaccinații să suporte restricțiile carantinării

23 septembrie 2021, 12:19

Șeful Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, subprefectul Ovidiu Drăgănescu susține că, prin măsura adoptată cu o zi în urmă, nu au făcut altceva decât să ia act de măsura adoptată de Comitetul Național pentru Situații de Urgență. De altfel, susține subprefectul, s-a solicitat CNSU și Guvernului ca măsura carantinei de week-end să se aplice peste pragul de 6 îmbolnăviri la mia de locuitori și, dacă se poate, să se aplice doar persoanelor nevaccinate. Ovidiu Drăgănescu susține că a solicitat autorităților centrale exceptarea de la testare a copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani având în vedere că nu pot fi vaccinați.

Restricțiile aplicate tuturor, indiferent dacă s-au vaccinat sau nu, sunt nedrepte, crede primarul Timișoarei.

La spitalul „Victor Babeș” din Timișoara, 97 dintre internați sunt nevaccinati, acesta este valul nevaccinatilor. Nu e normal să impui aceleași restrictii tuturor. Certificatul verde trebuie să poată fi folosit, precizează Dominic Fritz.

Tocmai necesitatea certifcatului verde îi duce pe mulți oameni în centrele de imunizare zilele acestea. După perioada de vară, când vaccinările au stagnat, acum cererea a început să crească.

Profilul persoanei care se imunizează acum este acum legat de faptul că are nevoie de certificatul verde, la locul de muncă spre exemplu, explică Adela Filipescu, purtătorul de cuvânt al Spitalului CFR Timișoara

Acum două săptămâni, aveam în medie 300 pe săptămână, acum sunt 700, chiar o mie pe zi, a precizat Flavius Cioca, director DSP Timiș.

De când valul patru al pandemiei a început să ia amploare, și cadrele medicale nevaccinate vor să se imunizeze. Acum avem cerere inclusiv de la cei care au trecut prin boală pentru că observă pericolul pentru ei și pentru familiile lor, a spus Răul Pătrașcu, managerul Spitalului Județean din Timișoara.

În Timiș, circa 30% din populația județului este imunizată cu schema completă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite