Primăria Capitalei le-a pus gând rău autorilor de graffiti și celor care lipesc afișe. Amenzi de până la 100.000 de lei

30 September 2025, 22:57

Primăria Capitalei le-a pus gând rău autorilor de graffiti, care strică aspectul orașului, dar și firmelor de publicitate care lipesc afișe peste tot. Cei prinși pe picior greșit riscă amenzi care pot ajunge și la 100 de mii de lei, în funcție de gravitatea situației. Sunt soluții prin care astfel de inscripții să fie puse într-o lumină pozitivă, spun arhitecții.

Centrul Bucureștiului și nu numai este plin de mii de graffiti-uri și afișe publicitare lipite la întâmplare, care urâțesc orașul.

M-am obișnuit. Nu e nimic nou. Cam așa e peste tot. Graffiti-urile trebuie șterse, afișele trebuie luate.

Cred că ar fi trebuit să se ocupe cineva de asta, să fie date jos, să fie date amezi, să existe autorizație.

Faptul că astfel de reprezentări grafice ilegale, multe dintre ele vulgare, se înmulțesc de la o zi la alta, a alertat, în sfârșit, autoritățile, hotărâte să dea amenzi.

Fără mizerie! Fără afișe lipite ilegal în București! De la stațiile STB până la cutiile electrice și clădiri, afișele lipite ilegal degradează orașul. Bucureștiul trebuie să fie curat, ordonat și european. Organizatorii de evenimente, firmele de publicitate și cetățenii au datoria să respecte legea, a scris primarul interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, pe o pagină de socializare.

Dragoş Porojnicu, jurnalist TVR: Potrivit legii, este interzis să afișezi fără autorizație materiale publicitare pe stâlpi, copaci, mobilier urban sau alte suprafețe publice fără autorizație. Cei prinși pe picior greșit pot primi amenzi cuprinse între 1.000 și 100.000 de lei.

Eduard Stroe, director Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti: Anul acesta am constatat 30 de fapte care constituie contravenție pentru afișajul ilegal. Totodată organizăm activități specifice pentru identificarea și sancționarea a încă 17 cazuri. Cuantumul sancțiunilor se ridică, până în acest moment, la 60.000 de lei.

Acestora li se mai adaugă alte câteva sute de amenzi date de primăriile de sector, atât autorilor de graffiti cât și celor care au lipit afișe publicitare. Reprezentanții Ordinului Arhitecților București spun că autoritățile ar avea soluții pentru a pune aceste reprezentări grafice într-o lumină pozitivă.

Emil Ivănescu, preşedinte, Ordinul Arhitecţilor Bucureşti: E bine să știm că, dacă aceste graffiti-uri sunt puse în niște zone cheie, de exemplu zone problemă ale orașului, calcane oarbe, ele pot contribui la calitatea vizuală a orașelor, așa cum s-a întâmplat în Paris, Berlin, Viena. E o întreagă artă a acestor graffiti, dar ele trebuie puse în diverse zone care, din punct de vedere arhitectural, nu mai pot fi rezolvate.

Arhitecții spun că sunt soluții și în cazul afișelor publicitare: acestea ar trebui lipite numai în cadrul unor zone de expoziții special create de primării.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite