Prima reacție a Simonei Halep, după ce TAS i-a redus suspendarea la 9 luni: Adevărul a prevalat, chiar dacă a durat mult mai mult decât mi-aș fi dorit. Abia aștept să mă întorc în circuit

Simona Halep/Foto: Profimedia Images
5 martie 2024, 18:29 (actualizat 6 martie 2024, 07:05)

Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne a admis apelul depus de jucătoarea română de tenis Simona Halep şi i-a redus la nouă luni suspendarea de patru ani dictată de Agenţia Internaţională pentru Integritatea Tenisului (ITIA). Simona Halep a avut o primă reacție la acest verdict favorabil și a declarat că abia așteaptă să se întoarcă pe teren.

De-a lungul acestui proces lung și dificil, mi-am menținut convingerea că adevărul va ieși în cele din urmă la iveală și că se va ajunge la o decizie corectă, deoarece sunt și am fost întotdeauna o sportivă curată. Credința mea în acest proces a fost pusă la încercare de acuzațiile scandaloase care mi-au fost aduse și de resursele aparent nelimitate care au fost aliniate împotriva mea. Dar, în cele din urmă, adevărul a prevalat, chiar dacă a durat mult mai mult decât mi-aș fi dorit. Aș dori să le mulțumesc avocaților mei care au fost alături de mine și au crezut în mine de la început, și, mai important, vreau să le mulțumesc sponsorilor mei, fanilor și concurenților mei care au rămas alături de mine pe parcursul acestui proces lung și dificil. Abia aștept să mă întorc în circuit.” – a transmis Simona Halep.

Stere Halep: Suntem puțin supărați, pentru că nu trebuia să se întâmple ce s-a întâmplat

Tatăl Simonei Halep a declarat că nu este surprins de verdict, deoarece știa că așa se va întâmpla și să Simona este nevinovată.

Citește și: Reacții după verdictul TAS în cazul Simona Halep. „Este o decizie istorică, o decizie revoluționară nu doar în tenis”; „Au revenit Kerber şi Wozniacki, de ce să nu revină Simona Halep la 32 de ani?”

„Eu știam de prima dată, v-am declarat de prima dată că Dumnezeu are grijă, va rezolva problema. Așa cum s-a întâmplat. Ne simțim puțin supărați, pentru că nu trebuia să se întâmple ce s-a întâmplat. Asta e. Sunt riscurile vieții”, a declarat Stere Halep.

Suspendare redusă de la 4 ani la 9 luni

Completul TAS a stabilit în unanimitate că perioada de ineligibilitate de patru ani impusă de Tribunalul Independent al ITF trebuie redusă la o perioadă de ineligibilitate de nouă (9) luni începând cu 7 octombrie 2022, perioadă care a expirat la 6 iulie 2023„, a precizat Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) într-un comunicat.

Decizia oficială în cazul Simonei Halep a fost deja publicată și poate fi consultată AICI.

Potrivit jurnalistului TVR Daniel Chican, primul turneu la care poate juca Simona Halep este Miami Open, care începe pe 17 martie.

Simona Halep nu a mai jucat din octombrie 2022, când a fost suspendată provizoriu. Suspendarea jucătoarei noastre fiind redusă la 9 luni, acest lucru înseamnă că ea poate deja să joace. Ultimul meci oficial al Simonei a fost pe 29 august 2022, când a fost învinsă în primul tur la US Open.

În acest moment, Simona Halep nu are punctaj și nu figurează în clasamentul WTA.

După ce a ascultat mărturia Simonei, precum și mărturiile a numeroși experți științifici, Comisia TAS a respins în unanimitate acuzația de dopaj sanguin și a constatat în unanimitate că roxadustat din proba de urină din 29 august 2022 provenea dintr-un supliment contaminat. Doamna Halep a inițiat deja un proces împotriva companiei de suplimente Schinoussa„, se arată într-un comunicat al echipei de avocați a Simonei Halep.

ITIA „aşteaptă decizia motivată completă”

Agenţia Internaţională pentru Integritatea Tenisului (ITIA) a anunțat marţi, într-un comunicat postat pe site-ul său, că „aşteaptă decizia motivată completă” după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a admis apelul depus de jucătoarea română Simona Halep şi i-a redus la nouă luni suspendarea de patru ani dictată de ITIA.

ITIA a afirmat că ia act de decizia de marţi a Tribunalului de Arbitraj Sportiv în cazul jucătoarei române Simona Halep.

Directorul executiv al ITIA, Karen Moorhouse, a declarat: „Un element esenţial al procesului antidoping este capacitatea unui jucător de a face apel, iar ITIA respectă atât dreptul lor de a face acest lucru, cât şi rezultatul.”

„ITIA aşteaptă decizia motivată completă şi o va analiza amănunţit în timp util„, a adăugat Karen Moorhouse.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite