Prezenţa la alegerile locale din 1992 până în 2020. Cea mai ridicată și cea mai scăzută prezență la vot

7 iunie 2024, 09:30

Cea mai ridicată prezenţă la vot la primul tur al alegerilor locale de după 1989 a fost înregistrată la scrutinul local din 1992 (65%), în timp ce rata de participare cea mai scăzută la primul tur s-a întâlnit la alegerile locale din 2008 (48,81%).

În privinţa turului al doilea, cea mai ridicată prezenţă la vot s-a înregistrat la alegerile din 1996 (54,7%), în timp ce participarea cea mai scăzută s-a înregistrat la scrutinul local din 2000 (46,93%). În toţi anii electorali, la cel de-al doilea tur al alegerilor locale au participat mai puţini cetăţeni decât la primul tur.

Începând cu anul 2012, alegerile locale s-au desfăşurat într-un singur tur.

Prezenţa la alegerile locale în primul tur de scrutin (1992-2008)
Primele alegeri locale postdecembriste, organizate la 9 februarie 1992, au înregistrat o prezenţă ce avea să devină record după 1989, de aproximativ 65% dintre cei 16.647.728 de cetăţeni cu drept de vot.

În 1996, prezenţa la vot la primul tur, programat la 2 iunie, scădea cu aproape 10% faţă de scrutinul anterior, înregistrându-se o rată de participare de 56,47% (10.016.932 de persoane) din 17.737.425 de milioane de alegători, conform http://alegeri.roaep.ro.

La primul tur de scrutin al alegerilor locale din 2000, desfăşurat la 4 iunie, s-a înregistrat o prezenţă la urne de 50,85%, cu şase procente mai puţin decât la primul tur din 1996. În cifre absolute, numărul total al alegătorilor din listele electorale a fost de 18.278.430, dintre care la urne s-au prezentat 9.295.165 de persoane, arată http://alegeri.roaep.ro.

Cu o rată a participării de 54,23% (din aproximativ 18.278.990 de alegători), la primul tur al alegerilor locale din 6 iunie 2004 prezenţa la vot a crescut cu aproximativ patru procente faţă de primul tur al alegerilor din 2000.

Prezenţa la vot la primul tur al scrutinului local din 1 iunie 2008 a fost de 48,81% din numărul alegătorilor din listele electorale (18.530.666 de alegători înscrişi în liste), potrivit http://alegeri.roaep.ro.

Prezenţa la alegerile locale în al doilea tur de scrutin (1992-2008)
În 1992, în cel de-al doilea tur de scrutin, organizat la 23 februarie, participarea la urne a depăşit cu puţin 50% la nivel naţional, în timp ce în 1996, participarea la vot la al doilea tur de scrutin, din 16 iunie, a fost de 54,7%.

În anul 2000, în cadrul celui de-al doilea tur de scrutin, organizat la 18 iunie, prezenţa la urne a fost de 46,93% dintre alegători. Patru ani mai târziu, la al doilea tur, din 20 iunie 2004, s-au prezentat la urne 50,17% din numărul persoanelor cu drept de vot înscrise în listele electorale.

La turul al doilea al alegerilor locale din 15 iunie 2008 s-au mobilizat la vot 47,42% din numărul alegătorilor înscrişi în listele electorale, potrivit site-ului Biroului Electoral Central, http://beclocale2008.roaep.ro.

Prezenţa la vot la alegerile locale desfăşurate într-un singur tur
La scrutinul local din 10 iunie 2012, desfăşurat în premieră după 1989 într-un singur tur de scrutin, prezenţa la urne a fost, la nivel naţional, de 56,39% din numărul alegătorilor înscrişi în listele electorale, potrivit http://beclocale2012.roaep.ro.

În 2016, alegerile locale s-au desfăşurat la data de 5 iunie. Prezenţa la vot la nivel naţional a fost într-o uşoară scădere faţă de scrutinul local precedent. Astfel, au votat 8.874.432 de persoane, reprezentând 48,44% din numărul alegătorilor înscrişi în listele electorale, potrivit http://prezenta.2016bec.ro/.

Scrutinul local din 2020 s-a desfăşurat la 27 septembrie. Deşi ar fi trebuit să aibă loc în luna iunie 2020, a fost amânat pe fondul pandemiei cu noul coronavirus. Un număr de 18.295.485 de alegători cu drept de vot au fost aşteptaţi în 18.794 de secţii de votare la nivel naţional. S-au prezentat la urne 8.420.737 de alegători, ceea ce a însemnat că prezenţa la vot pe ţară a fost de 46,02%, potrivit datelor anunţate de Biroul Electoral Central. În mediul urban, şi-au exercitat dreptul de a alege 3.912.345 de cetăţeni şi în rural 4.508.388.

Sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă